În oraşul Novilla, ajung refugiaţi fără memorie, cu nume şi identităţi proaspăt primite, aruncaţi într-o lume în care regulile se descoperă pe parcurs. Cele două personaje care deschid romanul, Simon şi David – un copil fără părinţi, lăsat în grija lui Simon – trebuie să se adapteze unei lumi în care mediocritatea e de dorit şi în care oamenii nu sunt nici fericiţi, nici nefericiţi, fără ca acestea să fie considerate probleme. Simon e cel care pare să lege această lume distopică de cea despre care nu-şi aminteşte foarte multe, dar care îi dă senzaţia că ce se întâmplă e o nouă normă, faţă de care pare să fie singurul care se răzvrăteşte. Naraţiunea se învârte în jurul lui David, a căutării mamei sale, a educaţiei sale problematice, întrucât el este un copil deosebit, poate chiar un personaj alegorizat al lui Isus, care nu se desparte de Don Quijote şi care aduce laolaltă oamenii din jurul său. Stilul lui Coetzee e simplu, fără emfază, ceea ce face lumea nou creată să fie cu atât mai palpabilă, mai uşor de pătruns, toate acestea făcând din romanul său o carte care nu te părăseşte nici după ce i-ai citit ultimele pagini.
