Un agent secret în vârstă de 13 ani este trimis alături de alţi colegi să terorizeze America din interior. Pygmy pare a fi chinez dar nu se ştie sigur. Cert este că e asiatic. Şi că este produsul unui stat totalitar care a pus la punct Operaţiunea Dezastrul, operaţiune care va fi pusă în practică odată cu schimbul cultural dintre cele două ţări. Pygmy vorbeşte şi scrie în „limba arsă“, fapt care...
Jim nu e vreun personaj deosebit din care mâna unui autor de calibru să facă un erou memorabil. Nu e nici un uituc împiedicat care se loveşte de ghinioane la fiecare pas. Nu, Kingsley Amis nu are nevoie de aşa ceva pentru a scrie un roman remarcabil. Îi e suficient un profesoraş universitar de istorie medievală, lipsit de pasiune pentru meseria sa, prins într-o teatrală poveste de dragoste şi inca...
Da, da, poţi liniştit să te faci comod şi să-ţi savurezi cafeaua. Timpul meu este oricum foarte bine şi clar delimitat. Mai am câteva minute până când avionul se va prăbuşi şi oricum nu am altceva mai bun de făcut decât să-ţi povestesc viaţa mea. Sunt Tender Branson, profet, Mesia, apostol, fondator al Cultului Credincioşilor. Şi ultimul supravieţuitor al acestuia. Sunt şi nu mai sunt eu. Steroizi...
Telegramă către toţi locuitorii din … care l-au cunoscut pe Buster Casey şi care sunt chemaţi la … în data de… pentru a oferi informaţii despre viaţa şi obiceiurile acestuia. Prezenţa este obligatorie şi extrem de importantă pentru stabilirea unei tipologii psiho-sociale specifice americanului provincial din secolul XX. Buster „Rant/Turbatul” Casey a murit într-un accident pe autostradă STOP Se p...
Acest roman poate să fie pură ficţiune. Sau nu… Există undeva în lume o culegere de Versuri şi poezii din lumea-ntreagă care are un cântec de leagăn la pagina 27 care ucide. Ucide copiii ce-l ascultă… Carl Streator merge pe urmele acestei fascinante şi magice cărţi într-ale cărei pagini stă scris sfârşitul omenirii. Să omori ca să salvezi? Să arzi cărţi pentru a salva cărţi? Vorbe care ucid pe b...
Se spune că Fight Club este romanul unei generaţii. Sau filmul unei generaţii. Totuşi, Fight Club-ul lui Palahniuk nu este romanul generaţiei mele pentru că, eu cel puţin, habar nu aveam că pot şi că...
Misty Kleinman este o chelneriţă care nu prea are sex-appeal. Şi nici nu prea are soţ, pentru că acesta e în comă. Nici măcar artistă adevărată nu este, aşa cum îşi doreşte. Nici prea mult noroc în viaţă n-are. Mai ales când află care este scopul vieţii ei, scop clar definit de socri mai ales atunci când camerele renovate de soţul ei dispar de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Ce să însemne to...
Eu l-am descoperit pe Palahniuk nu datorită Fight Club-ului, ci datorită Bântuiţilor. Recomandată de un foarte bun prieten care-mi cunoaşte gusturile ciudate, romanul lui Chuck Palahniuk m-a ţintuit c...
Banchetul trebuie să fi fost cartea pe care şi-o făceau cadou îndragostiţii Renaşterii de Valentine’s Day. Şi asta din două motive: pe de o parte, pentru că încă nu apăruse Cartea Dragostei de la Avon şi, pe de altă parte, pentru că omul Renaşterii era „homo universalis“. Astăzi dialogul te ajută să înţelegi două lucruri de care nu ai cum să nu te loveşti măcar o dată în viaţă: dragostea şi albumu...
Deși are toate ingredientele care m-ar face să rezonez cu el, Viscolul lui Sorokin m-a dezamăgit ușor. De ce? Pentru că nu este deloc specific lui. Realism magic, atmosferă de basm rusesc, mersul pe...
