Hitler, vecinul meu

Edgar Feuchtwanger își aduce aminte la 88 de ani cum era pe când avea doar 5 ani și era vecin cu Hitler. A fost vecinul său din 1929 până în 1939. În 1929 avea 5 ani. Și o memorie și o capacitate de înțelegere de invidiat pentru că volumul de față conține atâtea detalii încât ai impresia că a fost scris chiar atunci. Din acest punct de vedere probabil că volumul scris de Feuchtwanger este de o im...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Mai, 2015
811

Frumoasele ruine

În 1962, Italia, o frumoasă tânără acriță poposește la pensiunea lui Pasquale din Porto Vergogno. Pe tânără o cheamă Dee Moray și e însărcinată. Trebuia să joace în mega-producția Cleopatra alături de Liz Taylor și Richard Burton. În schimb a ajuns la Pasquale, crezând că suferă de cancer la stomac. Peste câțiva zeci de ani, Pasquale va încerca să o caute din nou. Însă reîntâlnirea lor nu se va pe...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Mai, 2015
811

Viața financiară a poeților

Matt Prior merge să cumpere lapte pentru băieții săi. Timp numai bun ca să se gândească la nevasta ce-l înșeală, băncile care-l amenință că-i iau casa, faptul că nu are un loc de muncă, la tatăl senil, chestiuni din astea la care se gândește toată lumea când se duce să cumpere lapte de la non-stop. Pentru că problemele lui Matt sunt nasoale rău, îngerul său păzitor îi scoate-n față niște puștani c...

Vlad Zver
Vlad Zver 21 Mai, 2015
811

Pădurea fermecată

La poalele Copacului Depărtărilor stau la taifas și îşi au locul de întâlnire elfii, în copac şed nişte personaje ba mai ciudate, ca Lună Plină, ba mai supărăcioase, ca domnul Morocănilă, ba de-a dreptul enervante, ca domnişoara Spălăceală, cea care mereu îşi aruncă apa murdară în capul trecătorilor, ba altele prietenoase ca domnişoara Mătăsuţă, dar de-abia în vârful Copacului Depărtărilor se află...

Vlad Zver
Vlad Zver 13 Mai, 2015
811

Despre iubire și moarte

Patrick Suskind a scris o carte care s-a transformat într-o ecranizare de succes: Parfumul. Istoria unei crime. A mai scris și un eseu despre iubire și moarte care ar putea deveni subiectul unor articole de tip „rant” pe multe bloguri ale unor scriitori mărunței care să mărginesc la a scrie online, deși cultura generală și intelectul le-ar permite să publice în diferite reviste de renume. Cât de...

Vlad Zver
Vlad Zver 04 Mai, 2015
811

Facebook. Fabrica de narcisism

Un eseu deosebit de fascinant care categoric ar fi impresionat și inspirat filosofi scolastici și neoscolastici, dacă ar fi existat Facebook-ul pe vremea lor. Teodor Baconschi își pune armura de cruciat și pornește într-un turnir organizat de el însuși pentru a studia din punct de vedere patristico-antropologic un fenomen care a scăpat textelor creștine sacre dintr-o eroare de ordin temporal, nic...

Vlad Zver
Vlad Zver 04 Mai, 2015
811

Partida neterminată

Pe la anii 1600, înainte de internet și de Facebook, oamenii își trimiteau scrisori în care-și băteau capul cu diferite probleme de matematică. Asta era distracția intelectualilor de atunci. Distracția unora, norocul altora. Cam așa se poate vorbi pe scurt despre corespondența dintre Pascal și Fermat, corespondență care a dus la nașterea calculului probabilității, calcul care ne ajută să avem par...

Vlad Zver
Vlad Zver 04 Mai, 2015
811

Vă place Brahms?

Un triunghi amoros format dintr-o femeie în vârstă de 39 de ani (Paule), un playboy de patruzeci și ceva de ani (Roger) și un tinerel de 25 (Simon) care se îndrăgostește nebunește de Paule. De ce am specificat cu ostentație vârsta protagoniștilor? Pentru că dragostea atinge diferite grade de imbecilitate când vine vorba de vârsta celui lovit în moalele capului de barosul (nu mai cred în săgețile...

Vlad Zver
Vlad Zver 04 Mai, 2015
811

Dușmanca. Balul

Două tinere rănite de mamele lor. Două tinere femei, de fapt, constrânse la a-și asuma statutul de copilițe doar pentru că mamele nu vor să le considere încă suficient de mature pentru a li se acorda drepturile cuvenite următorului pas în evoluția specifică unei domnișoare. Ambele personaje se răzbună pline de cruzime pe părintele obtuz și egoist, devenind oarecum o imagine în oglindă a mamelor....

Vlad Zver
Vlad Zver 04 Mai, 2015
811
... ...

Urmărește-ne pe Instagram