Roger Vercel – pe numele său adevărat Roger Crétin – se naște în Le Mans la 8 ianuarie 1894. Crescut de mama sa în spiritul catolicismului pios, intră la seminarul teologic, pe care îl părăsește însă curînd pentru a-și urma studiile la Facultatea de Litere din Caen. În momentul lansării ordinului de mobilizare generală, la 1 august 1914, este înca student. Dupa cîteva saptămîni de așteptare, este repartizat la Serviciul de ambulanță al armatei din Le Mans, unde ramîne infirmier pînă la sfîrșitul anului 1914. Transferat apoi, ca voluntar, la Dunkerque, participă în octombrie 1914 la bătălia de pe Yser. În 1915 și 1916 participă la bătăliile din Flandra, Champagne și de pe Somme. Rănit și gazat în 1916, intră, după convalescență, la Școala Militară de la Saint-Cyr. Proaspăt sublocotenent, este repartizat în Armata franceză de Răsărit (Armée française d’Orient). Debarcă la Monastir (Macedonia) în 1918 și participă la bătălia de la Dobro Polje, din 14-15 septembrie. Cîteva săptămîni mai tîrziu ajunge la București, unde are prilejul să asiste, la 1 decembrie 1918, la defilarea triumfală de pe Calea Victoriei. Ulterior va lua parte la luptele împotriva bolșevicilor din Basarabia și Ucraina, după care va deveni ofițer de legătura între comandamentele armatelor aliate. Va exercita și funcția de judecător de instrucție pe lîngă Jandarmeria militară, fiind așadar însărcinat cu cercetarea tuturor crimelor și delictelor comise de militarii francezi (insubordonare, dezertare, brutalități față de populația civilă etc.). Ca mulți militari francezi de pe Frontul de Răsărit, Roger Vercel rămîne pe teritoriul românesc pînă la semnarea tratatelor de pace și consacrarea României Mari, la sfîrșitul anului 1919. Se întoarce în Franța decorat cu Crucea de Război franceză și, din partea statului român, cu Crucea Comemorativă a Războiului.
La întoarcerea din România, Roger Vercel își termină studiile superioare de Litere, în 1921 fiind numit profesor de literatură la Dinan. În acest orașel breton își pregătește teza de doctorat, consacrată imaginilor din opera lui Corneille, pe care o susține în 1927. În 1930 își publică primul roman, Notre Père Trajan (Părintele nostru, Traian), inspirat din amintirile de pe frontul răsăritean. Primul Război Mondial, România și Bulgaria sînt fundalul altor două romane, Capitaine Conan (Căpitanul Conan, 1934) și Léna (1936), care, alături de Notre Père Trajan, alcătuiesc o trilogie balcanică.
Talentul scriitoricesc al lui Vercel este răsplatit, în 1934, cu premiul Goncourt pentru Căpitanul Conan.
În 1953, Vercel candidează pentru un loc în Academia Franceză, rămas vacant prin decesul lui Jérôme Tharaud; fotoliul îi va reveni însă scriitorului și cineastului Jean Cocteau. Roger Vercel moare la 26 februarie 1957 la Dinan, orașul său de adopție.
