Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj; studiază formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin; va deveni, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ.
Publică articole diverse şi studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în Cuvântul condus de Nae Ionescu. Este un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran ş.a.
După o perioadă de simpatii de stânga, devine simpatizant al micării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 ajunge înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naţionale în guvernul naţional-legionar.
Sub regimul comunist face 13 ani de închisoare politică în anii 1948-1953 şi 1956-1964. Dupã eliberarea din puşcărie continuă să fie persecutat de Securitate, care îi confiscã o serie de manuscrise (printre care Tratatul de antropologie creştină, ce i se va restitui dupã 1989).
Trăieşte înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi almanahurile Uniunii Scriitorilor.
Moare la Bucureşti în 3 decembrie 1991, după ce este „redescoperit" de tinerii generaţiei post-1989 şi se bucură de o scurtă perioadă de notorietate dublată de o intensă mediatizare.
