TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Peter Handke
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Peter Handke se naște în decembrie 1942 în Griffen, un sat din regiunea Kärnten, situată în sudul Austriei. Mama sa, Maria, aparținea minorității slovene, iar tatăl său era un soldat de origine germană, pe care avea să-l întâlnească mai târziu, la vârsta adultă. După absolvirea liceului în Klagenfurt, se înscrie la facultatea de Drept a Universității din Graz, însă își abandonează studiile câțiva ani mai târziu, odată cu apariția romanului său de debut, Die Hornissen (1966). Se remarcă drept dramaturg neconvențional în momentul punerii în scenă a piesei de teatru Publikumsbeschimpfung (Insultarea publicului), care a avut un impact nemaiîntâlnit asupra spectatorilor. La vârsta de douăzeci și trei de ani este deja celebru, astfel că în 1966 prestigioasa grupare literară germană Gruppe 47 îl invită să participe la una dintre întâlnirile ei anuale. Printre scrierile sale de succes se numără Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri (1970, Editura Art 2019), Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire (1972, Editura Art 2019), Femeia stângace (1976, Editura Art 2021), Wunschloses Unglück (1972) – o nuvelă cu puternice nuanțe autobiografice, scrisă după sinuciderea mamei sale. Handke s-a remarcat, de asemenea, ca poet, eseist și scenarist (a colaborat cu regizorul german Wim Wenders pentru mai multe producții cinematografice). A primit numeroase premii literare (Premiul Franz Kafka – 2009, Premiul Ibsen – 2014), iar în 2019 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.


Credit foto@Alexander Mahmoud