TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Dav Pilkey
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Când era mic, Dav Pilkey era dislexic și suferea de ADHD. Deranja atât de mult orele de curs, încât profesorii îl dădeau afară în fiecare zi. Din fericire, lui Dav îi plăcea să deseneze și să inventeze povești. Își petrecea timpul pe culoarul din fața clasei creându-și propriile benzi desenate – primele aventuri cu Dog Man și Căpitanul Underpants.

La facultate, Dav a cunoscut o profesoară care l-a încurajat să scrie și să deseneze pentru copii. I-a urmat sfatul și a creat prima lui carte, WORLD WAR WON, care a câștigat un concurs național în 1986. Dav a creat multe alte cărți înainte să i se decerneze Medalia California Young Reader pentru DOG BREATH (1994) și Mențiunea Caldecott pentru THE PAPERBOY (1996).
În 2002, Dav a fost publicat primul roman grafic pentru copii, numit THE ADVENTURES OF SUPER DIAPER BABY. Cartea a fost bestseller USA Today și New York Times. De atunci a publicat mai mult de douăsprezece romane grafice pentru copii, printre care seriile bestseller Dog Man și Cat Kid Club.

Poveștile lui Dav sunt semi-autobiografice și explorează teme universale care elogiază prietenia, toleranța și triumful celor buni la suflet.

Când nu scrie cărți pentru copii, lui Dav îi place să se dea cu caiacul împreună cu soția lui, în Pacificul de Nord-Vest.