Amurgul democrației. Seducătoarea atracție a autoritarismului
de Anne Applebaum
Titlu apărut în colecția Kronika la Litera
Descriere produs
Un istoric câștigător al Premiului Pulitzer explică, într-un limbaj clar, de ce elitele din democrațiile mondiale sunt atrase de naționalism și de autoritarism. Din Statele Unite și Marea Britanie până în Europa continentală și dincolo de ea, democrația liberală este atacată, iar autoritarismul e în ascensiune. În Amurgul democrației, Anne Applebaum, istoric al atrocităților regimului sovietic și printre primii jurnaliști americani care au avertizat în privința tendințelor antidemocrate din Occident, explică ispita naționalismului și a autocrației. În aceste eseuri captivante, autoarea afirmă că sistemele politice cu opinii radicale sunt atrăgătoare, în special când sunt în beneficiul celor loiali și îi exclud pe toți ceilalți.
Liderii despotici nu conduc singuri; se bazează pe aliați politici, birocrați și figuri publice pentru a le pava drumul și a-i sprijini. Partidele autoritare și naționaliste apărute în democrațiile moderne oferă noi surse de avere sau de putere partizanilor. Applebaum descrie mulți dintre noii contestatari ai liberalismului din toată lumea, dovedind că folosesc teorii ale conspirației, polarizări politice, rețele sociale și chiar nostalgia pentru a schimba societăți.
Elegant scrisă și cu argumente pertinente, Amurgul democrației este o analiză sclipitoare a schimbărilor actuale și o imagine încurajatoare a drumului către revenirea la valori democrate.
Cortina de fier (2016) ,
Gulag (2023) ,
Gulagul (2023) ,
Cortina de fier (2019) ,
Detalii produs
ISBN: 9786063376573
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 160
Limbă: Română
Dimensiuni: 13,7x20 cm
Hârtie: 80g/m
Teme: Democrație, societate
Editura: Litera
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Politică și relații internaționale
Cărți premiate
Speciale >> Premiul Pulitzer
Speciale >> Reduceri Grup Editorial Litera
Speciale >> Târgul Cartepedienilor
Opinii editoriale
O relatare revelatoare și, uneori, șocantă, dar niciodată disperată a ascensiunii autoritarismului în Occident.
Los Angeles Review of BooksO lectură esențială pentru atacul său viguros asupra noii drepte din rândurile conservatorilor și pentru avertismentul documentat pe care îl transmite. Opiniile lui Applebaum sunt oportune în special fiindcă este un gânditor atent și un observator perspicace... O abordare educată, rațională și sinceră a realităților întunecate pe care le trăim.
Kirkus ReviewsAnne Applebaum este un istoric important al comunismului și un cercetător iscusit al politicilor contemporane. În această carte, Applebaum se concentrează asupra unei mari întrebări, care a preocupat-o profund atât în Europa, cât și în America: unde a greșit democrația? Această documentare scrisă cu inteligență și înțelegere este răspunsul ei.
Timothy Snyder, autor On TyrannyExperiența de istoric a lui Applebaum și cunoștințele despre Europa și SUA contemporane scot la iveală elementele eterne, dar și distinctive definitorii pentru pericolele politice care ne amenință astăzi... Amurgul democrației ne oferă lecții despre îndelungata luptă dintre democrație și dictatură. Însă, poate cel mai important, despre cât de fragilă este de fapt democrația: supraviețuirea ei depinde de alegerile zilnice ale elitei și ale omului de rând.
Sheri Berman, The Washington PostCartea pe care trebuie să o citești pentru a înțelege ce înseamnă ascensiunea și conducerea lui Donald Trump pentru democrația de azi, nu numai în SUA, ci global.
Ron Elving, NPR