Floare carnivoră, speranța

„Pentru Luminița Giurgiu poezia este o provizie de trecut râul cel de hotar în care arunci pietricele ce zboară razant spre dincolo. Este o poezie a condensării imaginative. Trimite simultan lumini și umbre, ca o lumânare de călăuză în noapte, dându-i textului o tremurare afectivă permanentă. Mișcarea interioară a acestor poeme este țâșnirea, ivirea surprinzătoare ca atunci când se sparge coaja oului nevederii și se vădește lăuntrul. Este și o voință de puritate și purificare, exprimată dionisiac printr-o dez-mărginire a sinelui. Imaginile sunt percutante, încărcate de o povară a sensului, necăutate înadins, dând consistența lirică melifluentă. Forța și delicatețea acestor notații lirice vin deopotrivă dintr-o ciocnire de regnuri, ca și cum ne-am afla (sau ne-am întoarce)  la un început de lume în care lucrurile nu s-au „deosebit” unele de altele: „cântece fără căpăstru înverzesc urechile surde/cu cât mai mult vuiet, cu atât mai puține frunze/un sens îl pierde pe altul, e galopul oglinzii/stai cu genunchii la gură și scrii poezii/în capul altora….”. Aglutinarea și fuga (inclusiv în sens muzical) sunt mișcările fundamentale ale acestui lirism feminin prin ardență și asociativitate. ”

„Cititorule, pătruns în lumile acestei cărţi, cu greu vei mai putea să te desprinzi de ele! În labirinticele ei coridoare, vei întâlni tot ce n‑ai visat vreodată şi n‑ai crezut că poate deveni materie poetică, cu atâta naturaleţe şi atâta farmec. Lasă‑te în voia destinului şi paşii te vor duce în miezul unor lucruri care trăiesc o viaţă nouă şi, aprinse de un val de energie creatoare, fierb sub coaja unor cuvinte care până ieri îţi erau atât de familiare încât n‑ai fi crezut că se pot transforma în altceva, atât de surprinzător şi atât de diferit! Aici vei înţelege că nimic nu e ce pare a fi. Că dincolo de noi se află o mare de senzaţii care aşteaptă să le descoperi şi să le atingi, să le miroşi, să le duci la gură şi să te hrăneşti cu ele şi după ce vei închide cartea la ultimele ei silabe. În lumea lor de sunete şi culori, vei deveni şi tu, la rândul tău, un altul, sedus de graba lucrurilor de a se reinventa în „orele mici pântecoase“, când „cine nu‑i gata va înfia toate poemele de pe stradă“… Să renaşti odată cu ele, ce experienţă transfiguratoare, ce vârtejuri ameţitoare de scări urcătoare cu ferestre care se deschid întruna spre alte ceruri: aici „bărbaţii sunt păsări luminiţa giurgiu închise‑n femei“ şi „cântece fără căpăstru înverzesc urechile surde“, iscând mereu avalanşe de gând. Iar când te vei întoarce, cititorule, lasă un semn pe cartea asta că ai fost, ai trăit, ai învins şi că această călătorie ţi‑a fost prielnică până la capăt.”