TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Daniel Stein, traducător 978-606-779-915-6
Vezi
galerie

Daniel Stein, traducător

de Ludmila Uliţkaia

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei, Seria de autor Ludmila Ulițkaia la Humanitas Fiction

Id: #409251

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Ludmila Uliţkaia este una dintre cele mai importante şi apreciate voci ale literaturii contemporane. Romanul Daniel Stein, traducător s-a vândut în peste două milioane şi jumătate de exemplare numai în Rusia. Apariţia lui a fost un eveniment în cele aproape douăzeci de ţări unde a fost tradus. Dovadă stau premiile literare decernate autoarei: Premiul Naţional pentru Literatură BIG BOOK (Rusia, 2007), Premiul Părintele Alexander Men (Germania-Rusia, 2008), Premiul Bauer-Ca'Foscari (Italia, 2010), Premiul Simone de Beauvoir (Franţa, 2011).

 

Destinul excepţional al lui Daniel Stein, eroul Ludmilei Uliţkaia, este inspirat de acela al unui personaj real, pe numele său Oswald Rufeisen, născut în Polonia în 1922 şi mort în Israel în 1998. Aidoma lui, Daniel Stein este un evreu polonez care supravieţuieşte Holocaustului lucrând ca traducător, atât pentru Gestapo cât şi pentru NKVD, şi salvând viaţa a sute de oameni. Aidoma lui, după război, se converteşte la catolicism, devenind preot, intră în Ordinul Carmeliţilor Desculţi şi emigrează în Israel. Aidoma lui, „evreul-catolic” clădeşte aici o biserică în care slujeşte în spirit ecumenic, fără a respecta întocmai canoanele. De aceea, el intră în conflict deopotrivă cu autorităţile ecleziastice şi cu propriii conaţionali. Şi tocmai această pendulare a eroului între oameni şi comunităţi măcinate de conflicte ireconciliabile e urmărită de autoare, prin vocile unei extraordinare galerii alcătuită din personaje pline de viaţă, care scriu şi vorbesc despre el. Provenind din Lituania, Polonia, Germania sau Rusia, din America, Franţa sau Israel, supravieţuitori ai ghetourilor, lagărelor naziste sau gulagului, prizonieri ai conflictelor violente dintre arabi şi israelieni, au acest lucru în comun: viaţa lor s-a intersectat la un moment dat cu viaţa lui Daniel Stein, care le-a tradus tuturor credinţa în termenii toleranţei şi iubirii de oameni.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Ludmila Uliţkaia

Traducător: Gabriela Russo

Data apariției: decembrie 2021

Titlu original: Daniel Stein, perevodcik

ISBN: 978-606-779-915-6

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 464

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: conflict, nazism, Al Doilea Război Mondial

 

Opinii editoriale

„Un triumf al iubirii şi toleranţei.”

Washington Post

„Ludmila Uliţkaia apare aici ca un artist de o mare inteligenţă, cu o imensă forţă de evocare.”

The Philadelphia Inquirer

„În chip acut paradoxal, romanul acesta despre un «traducător» de geniu subliniază mai presus de orice deosebirile care dăinuie între diferitele modalităţi de a percepe identitatea, precum şi capcanele traducerii culturale.”

Times Literary Supplement
Ludmila Uliţkaia
Ludmila Uliţkaia
Autor

Ludmila Uliţkaia s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce îşi ia master...

vezi autor