TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Cum se scrie un text științific PO-ILR-CSSUTT-17-N-001
Cum se scrie un text științific
Vezi
galerie

Cum se scrie un text științific

de Ilie Rad

Titlu apărut în colecția Collegium la Polirom

Id: #248188

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Disciplinele umaniste | Ediția a III-a
 

Descriere produs

Redactarea unei lucrări științifice presupune respectarea unor norme pe care fiecare și le însușește „din mers”. Elaborat din rațiuni didactice și inspirat de experiența autorului, volumul constituie o sinteză a ceea ce s-a scris în spațiul românesc (și nu numai) despre redactarea unui text științific. Caracterul său aplicativ este evidențiat de numeroasele exemple comentate, de informațiile inedite privind anumite aspecte ale cercetării (site-ografia și referințele online, transcrierea textelor etc.). Prin conținut, cartea se adresează în primul rând studenților – care trebuie să întocmească lucrări de seminar, lucrări pentru simpozioane și sesiuni științifice și, mai ales, lucrarea de diplomă –, dar și masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care se pregătesc pentru obținerea unor grade didactice sau cercetătorilor.



Alte titluri pentru IlieRad (autor):
Aron Pumnul. 1818-1866 (2016) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: Ilie Rad

Data apariției: martie 2023

ISBN: 978-973-46-9295-8

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 320

Limbă: Română

Dimensiuni: 13,5x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Polirom

Teme: curiozitate, şcoală

 

Opinii editoriale

Au apărut atâtea cărți cu acest subiect în ultima vreme, dar niciuna nu e atât de complexă, niciuna nu conține o informație atât de variată, niciuna nu se adresează atât de direct studenților. Și apoi, se citește cu plăcere, aproape că un roman de aventuri, al cărui erou principal e Textul.

Ionel Funeriu

Cartea scrisă de Ilie Rad – utilă, frumoasă, cu suflet – merită să fie recomandată studenților și doctoranzilor.

Septimiu Chelcea
Ilie Rad
Ilie Rad
Autor

Ilie Rad (n. 1955, Nandra/Luduş, Mureş) este absolvent al Facultăţii de Filologi...

vezi autor