Descriere produs
„Cursul de elevată ținută intelectuală aferent „Chestiunii Mării Negre“, susținut la Universitatea din București, pe parcursul a doi ani universitari (1941–1943), de unul din cei mai proeminenți istorici români – Gheorghe I. Brătianu –, dezbate teme de larg interes pentru istoria estului Europei și vestului Asiei de-a lungul unui vast diapazon cronologic, extins din preistorie până în contemporaneitatea imediată, și prospectează cu pertinență procese plurifațetate de natură demografică, economică, politică și confesională dintr-un areal de intersecție și convergență a unor civilizații de obârșie diversă.
Acumulând un cuantum variat de informații, preluat din surse de prim rang, și dispunând de o remarcabilă acuitate interpretativă și un larg orizont istoriografic, profesorul a oferit o doctă și penetrantă prezentare asupra tuturor evenimentelor și fenomenelor importante derulate succesiv în spațiul pontic, înfățișate limpede și atractiv, cu alese mlădieri stilistice, fără a diminua tensiunea analizei și deplina obiectivitate științifică. S-a străduit persuasiv să regăsească realitățile prezente în trecut, receptat în dezvoltare procesuală, cu un întreg cortegiu de pluralități.
Intențiile inițiale de a-și remania structural textul pentru a fi remis tiparului nu s-au materializat decât parțial, prin redactarea unui volum apărut postum în franceză la München în 1959 (La mer Noire. Des origines à la conquête ottomane), din cauza precarităților survenite odată cu instalarea regimului comunist în țară și a încarcerării în închisoarea de la Sighet, unde a și decedat prematur în condiții vitrege.
Forma stenografiată a cursului, nesupravegheată de profesor, în prezent o adevărată raritate bibliografică, cuprinde numeroase inadvertențe, astfel că a necesitat remedieri substanțiale din partea editorilor, care au considerat util să o însoțească de un aparat critic menit să configureze congruențe între opiniile istoriografice mai vechi și cele moderne.” – Victor Spinei
Detalii produs
ISBN: 978-606-33-9431-7
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 960
Limbă: Română
Dimensiuni: 13,7x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Litera
Teme: conflict, curiozitate
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Politică și relații internaționale
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate