TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Suspectul 978-630-319-380-9
Suspectul
Vezi
galerie

Suspectul

de Fiona Barton

Titlu apărut în colecția Buzz Books la Litera

Id: #432844

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Și dacă e cineva pe care îl cunoști?
 

Descriere produs

Autoarea bestsellerelor „Văduva” și „Copilul”

 

Când două adolescente în vârstă de optsprezece ani dispar în timpul unei călătorii în Thailanda, familiile disperate ale acestora ajung, fără voia lor, să-și trăiască drama în lumina reflectoarelor.

 

Jurnalista Kate Waters face mereu tot ce-i stă în putință ca să fie prima care ajunge la subiectele de interes, prima care obține exclusivitate, prima care descoperă adevărul – iar actualul reportaj nu face excepție. Însă, cu acest prilej, gândul o poartă către fiul ei, pe care nu l-a mai văzut de doi ani, de când a plecat de acasă pentru a călători. De data aceasta, e ceva personal.

 

Și pe măsură ce cazul dispariției fetelor capătă amploare, își dau cu toții seama că, și de la o asemenea distanță, pericolul poate ajunge mai aproape de ei decât și-ar fi închipuit vreodată…

extinde
 

Detalii produs

Autor: Fiona Barton

Traducător: Ioan Ciupercă

Data apariției: octombrie 2023

ISBN: 978-630-319-380-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 480

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Litera

Teme: adevăr, pericol, familie

 

Opinii editoriale

„Un roman de suspans captivant, plin de ritm și cu o răsturnare de situație încântător de întunecată.”

GILLIAN McALLISTER

„Barton este o povestitoare extraordinară. Cariera ei de jurnalistă a contribuit la teribilul realism al poveștii. Fiecare răsturnare de situație pare autentică și profund înspăimântătoare.”

Library Journal

„În Suspectul, Fiona Barton prezintă niște adevăruri universale, pe fundalul unei povești fascinante.”

USA Today

„O explorare intensă, axată pe personaje, a speranțelor și independenței.

Booklist
Fiona Barton
Fiona Barton
Autor

Fiona Barton este o jurnalistă și o scriitoare britanică.

vezi autor