Descriere produs
Deviază este o carte care se joacă, literalmente, cu iluzia, explicându-ți magia vieții și oferindu-ți în același timp șansa să te minunezi de frumusețea ei. Mesajul? Devino un deviant, adică un creator adevărat.
Chiar în momentul în care citești acest text, creierul tău se bazează pe presupuneri care s-au dovedit folositoare în trecut. Doar că ele nu au nicio legătură cu vreun adevăr obiectiv. Nu e însă cazul să intri în panică.
Așa cum demonstrează Beau Lotto, a nu vedea realitatea este esențial pentru capacitatea noastră de adaptare: asta înseamnă că ne schimbăm în permanență modul de a percepe și, odată cu el, creierul și chiar mediul în care trăim, pentru a evolua. În acest sens, e mult mai important ce nu știm decât ce știm. Întreaga noastră existență este un uriaș laborator, în care experimentăm fără oprire.
Acum, că ai aflat aceste lucruri, în mintea ta deja se materializează noi posibilități de cunoaștere. Iar dacă vei citi această carte, ele se vor multiplica și vei începe o aventură intelectuală plină de suspans, surprize și revelații.
Super mintea (2019) ,
Știința încrederii (2021) ,
Promite-mi, tată! (2023) ,
Înconjurat de psihopați (2022) ,
M-am vindecat când mi-am îmbrățișat emoțiile (2022) ,
25 de moduri de a-i cuceri pe cei din jur (2018) ,
17 calități esențiale pe care ar trebui să le aibă membrii unei echipe (2019) ,
12 secrete (2023) ,
Fii obsedat sau fii mediocru (2020) ,
Nu face nimic! (2021) ,
Detalii produs
Titlu original: Deviate. The Science of Seeing Differently
ISBN: 9786064410351
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 424
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Teme: creativitate, curiozitate
Editura: Curtea Veche
Opinii editoriale
„Renumitul savant Beau Lotto activează atât în sfera universitară, cât și în cea publică (în educație, arte și afaceri), îmbunătățindu-ne tuturor înțelegerea procesului perceptiv și a creierului însuși.”
Porchlight„Deviază este un ghid practic și novator care nu doar că îți arată cum pot fi aplicate neuroștiințele în înțelegerea mecanismelor gândirii, comportamentului și creativității, ci te și motivează să pornești tu însuți în aventura cunoașterii și reinventării de sine.”
The Creativity Post„O filozofie a percepției radicală, stimulatoare, echilibrată de o mulțime de observații pătrunzătoare.”
Nature„Stimulându-ne curiozitatea și învățând să ne recunoaștem și să ne analizăm prejudecățile, putem crea o cultură condusă de creativitate și de experiment.”
Quartz„O carte care va revoluționa felul în care percepem lumea.”
The Week„O investigație incitantă a misterioaselor procese ale minții, care îl va face pe cititor mai inteligent.”
Kirkus Reviews„Oricine e interesat de știință, psihologie, filozofie și vrea să-și îmbunătățească viața va considera această originală carte captivantă și distractivă.”
Booklist