Descriere produs
Traian Tandin a fost un scriitor de romane polițiste și ofițer criminalist pensionat cu gradul de colonel. A fost recunoscut pentru capacitatea sa de a rezolva cazuri complexe. Activitatea lui publicistică cuprinde zeci de volume, peste 60, inspirate din cazurile la care a lucrat ca ofițer criminalist, dar și din cazuri care l-au impresionat și pe care le-a adus în atenția publicului. De asemenea, a mai semnat scenarii de film, articole și reportaje în revistele de specialitate.
În volumul „Când judecătorii greșesc”, Traian Tandin aduce în fața cititorilor cazuri captivante în care erorile judiciare, tratarea cu superficialitate a probelor, părtinirea acuzatorilor duc la rezultate grave: pedepsirea nevinovaților sau neaflarea adevăraților criminali.
Traian Tandin expune diverse cazuri, de la cel al lui Socrate, Dante Alighieri, Ioana D'Arc, Giordano Bruno, la Jean Jaurès și mulți alții, făcând o analiză a acestor erori judiciare în SUA, Marea Britanie, Franța, Italia și nu numai.
„Când judecătorii greșesc” este al nouălea volum din seria scrisă de Traian Tandin.
Infractori ghinionişti (2014) ,
1001 Jafuri celebre (2020) ,
Din jurnalul unui politist (2023) ,
Căpitan la crime (2023) ,
Cei mai odiosi 100 de criminali români (2023) ,
Mari erori judiciare în istoria lumii (2023) ,
Paranormalul în criminalistică: clarviziunea, premonițiile și telepatia (2023) ,
Jurnalul unui polițist (2020) ,
Criminali români condamnați la moarte (2023) ,
Prințul otrăvurilor (2023) ,
Detalii produs
Autor: Traian Tandin
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Drept și legislație
Speciale >> Reduceri Evrika și Neverland