Aurel Vlaicu, cu ochii plini de praf de stele

„M-am ridicat dincolo de limita putințelor omenești. Am intrat în sfera unde omul nu mai înseamnă nimic față de infinitul atotputernic.”

Înainte și după temerarul Aurel Vlaicu, pe teritoriile statelor românești sau locuite de români au existat nu puțini pasionați ai zborului, care, într-un fel sau altul, au reeditat mitul personajului antic menit – cu un preț simbolic tragic – să zboare către Soare.

Vlaicu însă s-a prăbușit tocmai atunci când, după atâtea izbânzi, își propusese, simbolic, să zboare peste Carpați. A fost, oare, victima unui scenariu malefic?

Prințul Bibescu își dorea să fie lider absolut în tot ceea ce întreprindea, iar Aurel Vlaicu dobândea tot mai multă relevanță într-unul dintre domeniile care marcau o mare pasiune a prințului – aviația. S-ar fi putut oare înverșuna Bibescu împotriva unuia care, la o adică, nu era decât un simplu inginer și pilot, lipsit de ascendență nobilă, de avere și de poziție în societate? Greu de crezut, dar deloc imposibil. Totuși, de aici până la a sugera că prințul s-ar fi putut preta la punerea la cale a unui sabotaj criminal la adresa rivalului său neasumat este o cale mult prea lungă și mult prea speculativă.

Dar, fără a-l numi direct (și, poate, chiar fără a se gândi neapărat la Prințul Bibescu!), rudele directe – fratele Ion și nepoata Aurelia – ale lui Aurel Vlaicu au lansat această veritabilă teorie a conspirației: aviatorul nu fusese victima nici a unui atac de cord subit și nici a unui eveniment meteorologic fatal, ci a unei mâini criminale, care-i „umblase” la motor, deteriorând niște elemente ale mașinăriei. Așadar, crimă cu premeditare?!?