„Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulţi au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea şi copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobişnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanşator şi cutia sa de rezonanţă.
Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului şi-a suferinţei: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandreţe, joacă, râsete nebune, cuvinte şoptite-mpreună, amintiri distruse şi recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două fiinţe care se iubesc şi care-şi inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetiţa fiului ei.
Frazarea în sine e una dintre marile calităţi ale cărţii. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reţinută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoţie vie, dar stoică, e imediată şi copleşitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieţi a personajului care vorbeşte. Confruntată cu urgenţa nenorocirii, viaţa explodează în mii de ţăndări şi-n cele din urmă în cenuşiu şi insignifianţă. Lidia este urgenţa, iar revelaţia cărţii este că ea a fost urgenţa dintotdeauna, din primele clipe ale mamei şi fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărţi din noua poezie românească. O poezie a sincerităţii, a emoţiei şi a libertăţii interioare fără compromisuri.” –MIRCEA CĂRTĂRESCU
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota