Lolita

"În Humbertland toată suflarea este anapoda, asta susține proaspăt reeditata carte la Polirom, Lolita de Vladimir Nabokov, făcîndu-ne să vibrăm la coloristica unui univers la poarta căruia suntem rugați să ne dezbrăcăm de pudoare, consternare și orice înțelegere a firescului. Jonglările lui Nabokov cu obscurul, cu încordarea psihică, cu accesele de sexualitate și cu oprimarea în spațiul societății se împletesc în mișcări atât de naturale, încât cititorul ajunge în final să fie descumpănit când cercetează în tabăra cui se află, autorul afectând practic nu doar morala propriilor personaje, ci și pe cea a cititorului."

"În opera vastă a lui Vladimir Nabokov există o parte „întunecată”, cum ar numi-o Georges Bataille, o latura obscură, cu porniri subliminale greu de descifrat. Pe cuprinsul acestei „părți” – așa-zicând – s-au articulat câteva dintre romanele cele mai complexe ale autorului, printre care și capodopera Lolita ( 1955). Tot aici trebuie căutat, în termeni psihanalitici, un impuls sublimat fundamental al lui Nabokov, devenit artă pură. Dacă ar fi să conceptualizăm emoția în cauză, emoție, desigur, estetizată, ar trebui probabil să vorbim despre tensiunea erosului interzis, despre presiunea ireductibilă a sexualității nepermise. Literatura i-a oferit lui Nabokov sensuri mai valabile decât istoria imediată. În plus, i-a asigurat, se vede bine, și debușeul „părților întunecate”."