Opere II. Submarinul erotic

"Memoria fericirii e un dar al lui Dumnezeu. Obisnuit, fericirea dispare impreuna cu clipa ce-a consumat-o. Retraind-o doar o mai afli. Eram fericit cind vedeam lumina, o decojeam de pe garduri, ziduri, stilpi de telegraf, pereti varuiti, ba si de pe minerele lucii ale usilor, de pe obiectele cele mai banale, mai grosolane, bref (cum ar zice Breban!) poetice… o roaba parasita-n iarba, sa zicem…
O decojeam asa cum faci cu o portocala, orbit de profuziunea parfumurilor ce tisnesc din porii ei dilatati. O desfaceam, groasa, de pe stivele de lemne, de pe lama toporului sprijinit de o treapta de ciment, de pe osiile vagoanelor mustind de pacura, dezafectate, trase pe linia moarta, in copilarie, de pe tomatele din gradina lui nenea Fima, la Curtea de Arges, in adolescenta, de pe pulpele fetelor repetente, de pe geamurile captusite straveziu de dinsa. Fericirea era, deodata, poezia fulgerata brusc in minte, intreaga, cu locuri albe unde inca nu se cuibarea un cuvint clocit bine, nereusind uneori sa o tin minte pina la coala de hirtie de acasa, unde o rescriam aproape indescifrabil, neasezindu-ma pe scaun, din picioare, minat de frica de a nu o uita…"

"Traiesc niste ani obositi, aparent harnici… Dupa ce am adunat cele vreo mie de poezii, anul trecut, in mape, am zacut doua luni, tot aminind sa duc manuscrisul la editura Polirom. Au mai ramas peste doua sute de poezii neincluse in cele doua volume recente. Un calup, cam 50 de sonete, alcatuiesc Basmul Printesei Repede-Repede, in pregatire la aceeasi editura, scris impreuna cu Veronica D. Niculescu, ei revenindu-i partea de proza si schema, planul meticulos al constructiei. Celelalte, majoritatea sonete, sper sa le public… Ca poate mai scriu, cine stie? Oricum, seria de "Opere” continua cu un volum sau doua, depinde de cit ma tin balamalele, cuprinzind fragmente de jurnal, corespondenta catre Lucian Raicu, Dimov, Foarta, Radu Petrescu, Florin Mugur, Alex Stefanescu, Mircea Dinescu, Ion Pop etc. Şi, desigur, cu prozele din Dumnezeu se uita la noi cu binoclul”  plus cele publicate in rubrica ”Cersetorul de cafea”, de la Romania literara… E de muncit, nu gluma!"

"[Un poet] are citeva momente in viata care sint tumultuoase, cum le spui. Dar daca el s-ar ocupa numai cu chestia asta, n-ar mai scrie nimic. Poezia, de fapt, se isca atunci cind iubirea e la o oarecare distanta, cind tinjesti dupa iubita, cind doresti s-o vezi si atunci ti-o inventezi pe hirtie. Ti-o imaginezi, o lauzi... In viata nu poate fi ca in poezie si daca ar fi, te-ar consuma, n-ai mai putea scrie, n-ai avea timp. Daca tot timpul ai agata cite o tipa si ai trai cu ea si te-ai zbuciuma si te-ar insela, ai insela-o, unul ar fugi, s-ar lua la bataie dupa aia... Nu se poate asa, trebuie sa ai o anumita liniste. In viata sint asemenea momente, dar nu scrii. Pai, cind esti indragostit nu-ti mai vine a scrie. Trebuie sa fii indragostit asa... la modul nostalgic, ce bine ar fi daca. Cind esti chiar indragostit, te ocupi de asta!"

"Voluptatea, supralicitata si organizata in spectacole fastuoase ale dorintei, in procesiuni imaginare burlesti si in invocatii gratioase, isi pierde patima in gratuitate si se dizolva, sub agentii parodiei si autoironiei, in candoare.

Fara sfiiciuni academice, poezia exulta carnalitatea amorului, cu dispensa de metafizica acestuia, dar instituind o mitologie grotesc-paroxistica. Limbajul sau e o sfidare ingenua a limbajelor erotice si atinse de emfaza, iar retorica sa, realista si luxurioasa, se trage din Ovidiu, Catul si Petronius.” 

"„Valeriu Cristea a identificat in literatura doua tipuri de spatiu: unul inchis, al tihnei, al sigurantei, al familiaritatii depline cu ambianta, si altul deschis, al noutatilor si al primejdiilor. Luind in considerare aceasta clasificare, Emil Brumaru poate fi considerat un poet al spatiului inchis.

De fapt, nimeni nu a mai numit in literatura noastra cu o atit de intensa fericire deliciile domesticitatii. El imagineaza acel uter paradiziac pe care George Bacovia, ratacitorul nocturn pe strazi pustii si lugubre, nu a putut niciodata – desi a visat – sa-l reconstituie. Este greu de crezut ca, vreodata, cineva va reusi sa descrie un spatiu mai intim decit cel descris de Emil Brumaru.” 

"Emil Brumaru e fundamental un poet erotic, indiferent de tematica liricii lui, creator al unei lumi de senzatii olfactive si tactile (fetrul, catifeaua, angora, puful sint peste tot) in care evocarea se aprinde fizic de patima. Sub aerul nostalgic si evocator, Emil Brumaru e un volubil al simturilor, pentru care intreg universul apare erotizat. Sentimental si ironic, lilial si dens, tandru si patimas, Emil Brumaru e unul din cei mai candizi-senzuali cintareti ai iubirii din literatura noastra.”