Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian

"Prudent, flexibil, nefacind economie de explicatii (arborescenta frazeologica pare a amortiza posibilele socuri ale unor puncte de vedere mai transante), Norman Manea ne dezvaluie citeva centre ale preocuparilor d-sale, nuclee in transluciditatea discursului mentionat, extins pe intervalul unui deceniu. Subiectul de departe dominant este cel al „problemei evreiesti”."

"Componenta romaneasca transleaza fictionalizata si in creatia literara a lui Norman Manea, scrisul sau fiind in permanenta conectat la experienta sa de viata, de gindire si de imaginatie, chiar daca el nu este niciodata strict autobiografic. Acompaniamentul implicit al acestei experiente tine de obsesia dispozitivelor spectaculare, burlesti, ca si de anxietatea generata de clisee. Cit despre integrarea lui in postmodernism, Norman Manea refuza orice etichetare, apreciind ca afinitatile sale cu postmodernismul, daca exista, nu sint structurale: „Eu sint complicat, contorsionat, dar nu stiu daca si neaparat postmodernist“. Ubicuitatea circului ca tema predilecta si frica de cliseu traverseaza si reflectiile asupra Noii Lumi, la ele adaugindu-se alte citeva teme care-i provoaca autorului fascinatie: succesul, concretetea, libertatea, cu toata gama ei de relativitati si dileme, si, mai ales, contradictiile americane."

"Scriitor incomod, care taxa cu acuratete maxima trecutul unor Eliade sau textele unui Culianu, spre disperarea unor anumiti intelectuali romani (…) Norman Manea este, probabil, cel mai cunoscut scriitor roman in viata. Din intreaga lume. Insa paradoxul e cunoscut: nu prea e popular in Romania (...)"

"Trebuie spus cit se poate de raspicat ca, spre deosebire de altii, Norman Manea a cistigat enorm din experienta exilului american. In personalitatea lui, relativismul si democratismul de peste Ocean au crescut firesc pe scepticismul si retractilitatea congenitala sau doar dobindita. Departe de a intra in conflict, cele doua laturi s-au potentat reciproc intr-un mod exemplar: blazarea a facut relativismul mai adinc, nelasindu-l sa alunece nici o clipa in superficialitatea pop specific americana, in timp ce degajarea democratica a dat un plus de curaj si de autenticitate vocii publice si scriitoricesti. Daca Curierul de Est e o carte instructiva in cel mai inalt sens e pentru ca, dincolo de judecatile corecte, ea spune, in filigran, povestea formarii unui intelectual autentic si liber, cum putini avem la ora actuala."

"In altminteri excelentele dialoguri cu Edward Kanterian, ne intimpina, insa, adesea un Norman Manea de un scepticism amar. Un fel de teama obsedanta, tradusa printr-un pesimism aprioric din care deducem ca, orice ar fi, viitorul evreilor ramine sumbru si martiric, al americanilor, crud si placid, iar al romanilor, mizerabil si antisemit: „Nu m-as mira ca, in curand, legionarismul, chiar nazismul sa beneficieze de o miraculoasa cosmetica si de o noua voga”.

"Norman Manea nu e, in Curierul de Est, la primul volum de convorbiri focalizat pe teme existentiale si scriitoricesti. Ultimii ani au aratat, dimpotriva, o predispozitie confesiva si un apetit pentru dialog deosebit in cazul acestui intelectual stralucit aflat la mare distanta de Romania, dar nu si de problemele ei. Ceea ce face, din capul locului, diferenta intre dialogurile anterioare purtate cu Saul Bellow si, respectiv, Leon Volovici, si acesta, cu Edward Kanterian, este orizontul de virsta si de generatie in care se inscrie conlocutorul din urma. Spre deosebire de predecesorii sai, Kanterian se afla, fata de Manea, la o dubla distanta obiectiva. Cei doi parteneri de dialog nu au in comun nici fibra identitatii evreiesti, nici o experienta generationista si bio-sociala.
Limba romana este, pentru newyorkezul complicat si dubitativ Norman Manea, limba privata a interioritatii."

"Nu am nici o indoiala ca Norman Manea este unul dintre autorii care merita pe deplin sa fie cunoscuti in intreaga lume.”

"Prin talentul si creativitatea sa, Norman Manea este unul dintre Marii Romani.” 

"«Trei dezbateri esentiale», crede Edward Kanterian, as fi provocat in Romania ultimelor decenii. Nu stiu cit de esentiale, dar stiu prea bine cit de apasatoare si prelungite au fost urmarile. Deci: de ce, pentru ce, cu ce folos ma supun unor riscuri previzibile? Ezitarile nu au fost putine, chiar daca au fost invinse, pina la urma, de o instinctiva si puerila indirjire de a ramine «moraliceste viu» (tocmai prin imprudenta si nestapinire). Sa ramin, de fapt —mai modest si mai exact spus —, eu insumi. Un raspuns fara inalte indreptatiri morale, fara disculpari sau somatii.

Asemenea deloc laudabila si imprudenta consecventa, ca si tematica fara frontiere (chiar cind e inevitabil particularizata) scot, poate, aceste dialoguri din cadrul strimt si efemer al «ograzii» locale...”