Între cer și mare

Frații Fan sunt unii dintre cei mai buni desenatori de carte pentru copii. Personal, i-aș situa în vecinătatea lui Shaun Tan, autorul cărților „Sosirea” și „Regulile verii”. După ce, cu aproximativ un an în urmă, a ajuns la noi „Grădinarul nopții”, o altă capodoperă a fraților Fan ne aduce acum bună dispoziție în suflete. „Între cer și mare” spune povestea lui Finn, un copil ce vrea să ducă mai...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 31 Octombrie, 2018
1969

De la Dacia Antică la Marea Unire

O carte nouă de Lucian Boia care o să nemulțumească pe mulți cititori, fie pentru că e prea scurtă, fie că nu sunt de acord cu ideile istoricului. Cine-i dă o șansă însă va avea o surpriză plăcută. Ca...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 31 Octombrie, 2018
2598

Noduri

Excelent prozatorul acesta italian pe care abia acum îl citim în limba română, deși bârfele l-au făcut celebru înainte de traducere, zicând unii că l-am avea în față pe soțul Elenei Ferrante. Lucru care contează mai puțin, dar care dă culoare, trebuie să recunoaștem, biografiei autorului. Născut în 1943, prozatorul nostru napoletan a scris o mulțime de romane, unele ecranizate, și a câștigat deja...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 31 Octombrie, 2018
2598

Un joc fără reguli

Volumul acesta scris de Boia e mai degrabă o scurtă introducere în studiul istoriei decât un volum de studii consistent. Scris accesibil, pentru publicul larg, Boia prezintă câteva diferențe între Ist...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 31 Octombrie, 2018
2598

Design pentru lumea reală. Ecologie umană şi schimbare socială

Câteodată rămâi uimit de felul în care se face cercetare la institute şi universităţi foarte cunoscute din lume. Cartea lui Victor Papanek ne dezvăluie (încă din anii ’80, când a fost scrisă cartea) c...

Dragoș-Andrei Preutescu
Dragoș-Andrei Preutescu 23 Octombrie, 2018
922

Inima omului

Scriitorul islandez, Jón Kalman Stefánsson, își încheie Trilogia fiordurilor cu un roman ce ne aduce mai aproape de singurătatea vieții islandeze, Inima Omului. O carte în care frigul și căutarea căldurii prin iubire spun povestea unui băiat îndrăgostit de o fată cu părul roșu ca focul, salvat fiind de aceasta. Ceea ce putem remarca la scriitura lui Stefánsson este capacitatea acestuia de a da sen...

Dragoș-Andrei Preutescu
Dragoș-Andrei Preutescu 23 Octombrie, 2018
922

Ordinea de zi

Citind cartea lui Eric Vuillard, ne dăm seama că întotdeauan răul vine la putere, sau preia puterea în urma unor blufuri, a unor cacealmale pe care le regizează cei care au intenții mai puțin umane. Cazul naziștilor și a felului în care aceștia ajung la putere în Germania, avându-l lider pe Adolf Hitler, este un caz demn de studiat. Nu doar că reușesc să ajungă la putere după ce negociază cu marii...

Dragoș-Andrei Preutescu
Dragoș-Andrei Preutescu 23 Octombrie, 2018
922

Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism

Se spune că am început să trăim o eră condusă de fake news, iar cei care știu cum să manevreze aceste fake news sau să le depisteze, pentru a se apăra, trebuie să aibă o pregătire istorică, pentru a s...

Dragoș-Andrei Preutescu
Dragoș-Andrei Preutescu 23 Octombrie, 2018
922

Hoțul cinstit

Volumul „Hoțul cinstit” reunește patru povestiri dostoievskiene, din familia tematică a „Oamenilor sărmani”, în sensul că personajele ilustrate în acestea sunt oameni ce trăiesc, într-o formă sau alta...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 23 Octombrie, 2018
1969

Bucureștiul mutilat

Cu siguranță, cea mai neagră perioadă din viața Bucureștiului nu a fost aceea în care era un târg-capitală din estul Europei, nesistematizat și traversat de drumuri de pământ și-o Dâmboviță întortoche...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 23 Octombrie, 2018
1969
... ...

Urmărește-ne pe Instagram