Romanul lui Jim Crace este, în ciuda aparenţei de simplă relatare a dificultăţilor secerişului dintr-un sătuc uitat de lume din secolul XVI, o scriere plină de reflecţii asupra alterităţii şi puterii. Când comunitatea aceasta, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul aspru şi nerodnic al moşiei, se confruntă cu spectrul Străinului, prezent sub tot felul de forme, se petrece ceva care seamănă cu ult...
Alegând să citesc această carte mi-am zis că am nevoie să citesc ceva diferit. Aveam o poftă de filmele noir ale anilor '40, iar cartea aceasta mi-a satisfăcut ambele pofte, căci am dat peste un roman diferit, scris in stilul noir, pentru care devenisem nostalgică. Așa s-a făcut că am întâlnit un tip de roman cu care nu am mai avut contact până acum. „Trilogia New York-ului” este compusă, de fapt...
În cel de-al doilea volum al romanului Persepolis, Marjane Satrapi își ilustrează întoarcerea în Iran după o cădere continuă de câteva luni în străinătate. Marjane suferă o dezamăgire în dragoste, în...
Marjane Satrapi reușește să aducă în discuție cu ușurință niște teme delicate ale realității contemporane, pe care din păcate nu le conștientizăm destul. Primul volum al autobiografiei sale, realizat...
Asemeni oricărei ființe captive, Ivan se adâncește pe zi ce trece într-o stare de tristețe și resemnare. Încearcă să nu se gândească la trecut, sau la viitor, meditând la prezent și la lucrurile pe ca...
Jeffrey Magee vede lucrurile altfel. Vede lucrurile așa cum sunt de fapt, așa cum ar trebui ca toți să le vadă, însă cei din jurul lui nu cred că el înțelege cum stau de fapt lucrurile. Pentru Jeffrey...
Cartea „Copiii de făină” mi-a dat mult de gândit în ce privește legătura profesor-elev și atitudinea profesorilor față de copiii ale căror minți le au în grijă. Adesea, tinerii se lovesc de indiferenț...
„Nici adulții nu arată ca niște adulți pe dinăuntru. Pe dinafară sunt mari și nepăsători și întotdeauna știu ce fac. Pe dinăuntru, arată la fel ca întotdeauna; la fel cum arătau când erau de vârsta ta...
Cei care au urmărit aparițiile editurii Arthur probabil că au aflat câte ceva despre romanul „O buclă în timp” din cartea „Când mă vei întâlni”, scrisă de Rebecca Stead, în onoarea acestui roman. „O buclă în timp” este o carte science-fiction pentru copii, a cărei protagonistă este Meg Murry (eroina care a inspirat-o pe Miranda din „Când mă vei întâlni” în a deveni o persoană mai puternică). Tată...
Povestea din „Când mă vei întâlni” este răspunsul Mirandei la cererea neobișnuită pe care o primește din partea unei persoane misterioase. Această persoană îi trimite Mirandei patru mesaje stranii ce...
