Când mă vei întâlni

Gabriela Macsim
Gabriela Macsim 04 Iunie, 2015
98

Povestea din „Când mă vei întâlni” este răspunsul Mirandei la cererea neobișnuită pe care o primește din partea unei persoane misterioase. Această persoană îi trimite Mirandei patru mesaje stranii ce par a fi trimise din viitor. Miranda trăiește împreună cu mama sa, într-un cartier în care se întâmplă doar lucruri stranii de o vreme încoace.

Prietenul cel mai bun al Mirandei este Sal, un băiat care locuiește în același bloc cu Miranda. Cei doi își petrec mai tot timpul liber împreună, până într-o zi ciudată, în care totul se schimbă. În drumul spre casă, Sal este lovit din senin de un alt băiat de pe stradă, lucru la care nici Miranda, nici Sal, nu s-ar fi așteptat. Amândoi ar fi crezut că mai degrabă un pericol adevărat ar fi domnul „Țicnilă”, un om al străzii, aparent nebun, care stă zi de zi în fața blocului lor și vorbește singur, repetând mereu aceleași mișcări. După ce Sal primește această lovitură din partea băiatului străin, treptat, începe să se îndepărteze de Miranda, iar singura ei alinare rămâne cartea ei preferată, „O buclă în timp”, de Madeleine L'Engle. Miranda încearcă să fie la fel de curajoasă precum protagonista cărții sale preferate și speră să-i salveze viața unui prieten de-al ei, chiar și neștiind despre care prieten este vorba.

„Când mă vei întâlni” pare a fi un ecou al cărții „O buclă în timp” și, într-adevăr, autoarea însăși spune că a scris această carte având în minte „O buclă în timp”, o minunată carte science-fiction pentru copii, pe care, de asemenea, o puteți găsi într-o ediție frumoasă a editurii Arthur.

Când mă vei întâlni
Când mă vei întâlni
Rebecca Stead
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram