Nu mă declar un mare fan al YA-urilor, adică a literaturii pentru adolescenți. Citesc de curiozitate și, în general, YA-uri cu tentă SF sau Fantasy, scrise de autori pe care îi urmăresc. Alif Nevăzutul mi-a făcut cu ochiul însă datorită copertei foarte bune. Apoi am aflat că a luat World Fantasy Award 2013 și am spus că e musai să-i dau o șansă. Alif trăiește într-un stat situat, probabil, în Ori...
Una dintre bucuriile personale oferite de Târgul de carte Gaudeamus a ținut de lansarea unui nou roman în seria de autor Bohumil Hrabal de către editura Art. Pentru cei care nu au citit nimic din Hrabal, am două recomandări obligatorii: O singurătate prea zgomotoasă și L-am servit pe regele Angliei. Două romane de un umor, deseori tragic și aproape incredibil, însă două romane care construiesc un...
Am ajuns să citesc constant volumele de eseuri ale lui Boia din ultimii ani, aproape fiecare nouă apariție intrând pe lista de mea de lecturi pentru seară. În mare parte volume pentru publicul larg, c...
Pentru mine, și cred că pentru aproape toată lumea, Topîrceanu e un poet minor. Un poet bun pentru școală, clasele primare, amuzant uneori, dar cam atât. Așa că de fiecare dată l-am așezat mental în căsuța lui de scriitor ce trebuie citit la școală, alături de alți poeți care nu mi-au plăcut niciodată: Goga, Macedonski etc. Memoriile de război le-am citit anul trecut pentru prima dată. Nu le știa...
Iată un volum mai mult decât necesar pentru cei interesați de conflictul din Siria și de originile acestui conflict. Zilnic suntem bombardați de informații din presă, însă multe dintre aceste informații sunt greu de verificat. De la conflictul militar din Siria, intervenția Rusiei și cea a NATO, până la criza demografică provocată de valurile de populație care vin spre Europa constant, știrile des...
Volumul de față este o binevenită antologie și totodată un tribut adus generației ’80 a literaturii române, una dintre cele mai bune generații, atât calitativ cât și cantitativ. Selecția realizată de către Cosmin Ciotlos îi aduce în atenția cititorilor pe majoritatea membrilor Cenaclului de luni, în jurul căruia s-a format generația amintită, fie că au devenit scriitori consacrați, fie că s-au pi...
Noul roman al autorului Cititorului din peșteră aduce în discuție o temă dureros de actuală, și anume „cultura fricii”. Avem de-a face de această dată cu o pseudo-distopie: o societate care legiferează frica transformând-o într-un produs de consum, într-un mod de viață. Oamenii acestei societăți sunt conectați de către instalatori specializați la toate tipurile de frici: de la frica firească a c...
Această carte s-a născut dintr-o scânteie pe care autorul a aruncat-o, întâmplător sau nu, într-un alt roman de-al său Mr. Gwyn, unde personajul principal mărturisește că într-o viață anterioară i-ar fi plăcut să fie hol de hotel. Iar holul de hotel devine decor-personaj și fir roșu pentru cele trei povestiri ce compun cartea de față. Aparent, cele trei povestiri nu au legătură între ele, dar un...
Bonjour tristesse este romanul de debut al scriitoarei franceze supranumită „copilul teribil al Franței”, publicat în 1954, pe când autoarea avea doar 19 ani. Un roman care la data apariției sale a schimbat societatea franceză, făcând-o mai tolerantă. Ceea ce surprinde în primul rând la acest mini-roman este prospețimea lui rămasă intactă, și de ce nu, actualitatea lui,istoria relatată fiind de o...
Playlist: Emilie Autumn – Miss Lucy had some leeches & Girls! Girls! Girls!
Cei nefamiliarizați cu cărțile lui Margaret Atwood pot fi înșelați ușor de coperta cărții, mai degrabă în maniera cheap fantasy, crezând că Alias Grace nu e mai mult decât o carte de pierdut vremea pe...
