De trei ori în zori

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Februarie, 2016
1969

Această carte s-a născut dintr-o scânteie pe care autorul a aruncat-o, întâmplător sau nu, într-un alt  roman de-al său Mr. Gwyn, unde personajul principal mărturisește că într-o viață anterioară i-ar fi plăcut să fie hol de hotel. Iar holul de hotel devine decor-personaj și fir roșu pentru cele trei povestiri ce compun cartea de față.

Aparent, cele trei povestiri nu au legătură între ele, dar un cititor abil va înțelege că de fapt sunt relatate trei momente deosebite din viața unui singur personaj, desfășurate fiecare în câte un hol de hotel și, foarte important, în acel moment de trecere de la noapte la zi; lumina zorilor fiind de altfel și o metaforă: aceea a momentului în care trebuie să te lași invadat de lumina suprafirească a conștiinței care îți dă curaj să te rupi de trecut, să îți asumi trecutul și să îți pui viața în slujba idealului de a fi un om mai bun.

De trei ori în zori păstrează neștirbită marca „Baricco”, definită prin stilul narativ vivace, împletirea epicului cu secvențe lirice, precum și crearea unei atmosfere cvasirealiste.

De trei ori în zori
De trei ori în zori
Alessandro Baricco
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram