Valurile liniștesc vântul
de Arkadi Strugațki, Boris Strugațki
Titlu apărut în colecția Armada Clasic la Nemira
Descriere produs
CÂNDVA, ÎN VIITORUL ÎNDEPĂRTAT...
Umanitatea trece printr-o epocă de aur până când Pământul e potopit de un val de fenomene neașteptate. Primele sunt fobiile în masă. Apoi, urmează creaturile. Și, în final, marea transformare a oamenilor obișnuiți în genii.
CINE ȘI CU CE SCOP MANIPULEAZĂ, OARE, UMANITATEA?
Asta trebuie să investigheze Toivo Glumov și Maxim Kammerer, membri ai secției pentru înțelegerea Evenimentelor Excepționale din cadrul Comisiei de Control (COMCON-2).
Intrigi, știință, politică și eterna întrebare: cine este, de fapt, dușmanul nevăzut al umanității?
„Zeii veniseră fără a cere permisiunea. Nimeni nu-i chemase, dar ei au dat năvală și au început să facă binele.
Chiar acel bine care întotdeauna reprezintă binele.
Iar zeii făceau asta pe ascuns, deoarece știau dinainte că muritorii nu vor înțelege scopurile lor, iar, dacă le vor înțelege, atunci vor refuza să li se supună...
Vezi, asta-i structura moral-etică a acestei situații drăcești! Ne este oferit un abecedar, pe care însă nu știm să-l folosim pentru noi înșine.“
E greu să fii zeu (2023) ,
Melcul pe povârniş (2022) ,
Picnic la marginea drumului (2021) ,
E greu să fii zeu (2023) ,
Melcul pe povârniş (2022) ,
Picnic la marginea drumului (2021) ,
Melcul pe povârniş (2022) ,
E greu să fii zeu (2023) ,
Picnic la marginea drumului (2021) ,
Detalii produs
Autor: Arkadi Strugațki, Boris Strugațki
Traducător: Valerian Stoicescu
Titlu original: Volnîi gaseat vetr
ISBN: 9786064312709
Copertă: Paperback
Număr pagini: 192
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Teme: aventură, supraviețuire
Editura: Nemira
Cărți Ficțiune >> Cărți Fantasy și SF
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Speciale >> Booky Halloween
Speciale >> Cărțile bune vin de la ruși
Speciale >> Reducerile lunii
Speciale >> Târgul Cartepedienilor