TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Sarx
Sarx
Vezi
galerie

Sarx

de George State

Titlu apărut în colecția Vorpal la Nemira

Id: #429965

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Sarx este cel mai original volum de poezie pe care l-am citit în ultimii ani. Deși, paradoxal, originalitatea lui George State ține mai degrabă de interpretarea (traducerea/trădarea) unei partituri complexe decît de scrierea ei. Sarx intră în conversație cu o tradiție ilustrată de la Ezra Pound și T.S. Eliot pînă la Don Paterson și Sam Riviere, dar absentă pînă acum din literatura română. Conceptul cărții stă în testarea poeziei române contemporane prin ipoteza acestei tradiții – pînă la punctul de rupere. Precum personajul lui H.G. Wells din Mașina timpului, George State a călătorit în trecutul și în viitorul poeziei și s-a întors cu șapte obiecte fantastice – cele șapte secțiuni care compun Sarx. Cheia volumului stă în versul „Clasicii pot consola. Dar nu destul“. Într-adevăr, nu destul: e nevoie de îndrăzneală și de forță pentru a-i transforma pe clasici în autori contemporani care să vorbească limba noastră, oricît de stranii le-ar rămîne vocile.” – Mihai Iovănel



Alte titluri pentru GeorgeState (autor):
Crux (2016) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: George State

Data apariției: mai 2023

ISBN: 978-606-43-1564-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 104

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x21 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Nemira

 

Opinii editoriale

Surfing printre zei vechi și oameni noi, peste cartiere și morminte fără vîrstă. O odisee literară ca o plutire îndelungată, cînd din interiorul unei corăbii sofisticate, cînd pe o placă de surf bine stăpînită. Un tangaj lingvistic. Un auto-Babel istoric, temporal, stilistic, tematic. Din val în val. Din limbaj în limbaj. O negare și o căutare, simultan, a sarx-ului (real și poetic) ca a Graalului. Sarx este în felul ei o carte experimentală și performativă, în care autorul stă la intersecția a tot ceea ce cunoaște și iubește din literatura lumii, încercînd să creeze o viață comună pentru estetici și voci complet diferite. O carte scrisă din miezul acelei mari intimități cu senzorialitatea și carnea cuvintelor pe care numai maeștrii traducători o pot cunoaște în această viață.

Svetlana Cârstean
George State
George State
Autor

George State (n. 1979) a studiat filozofia la Cluj, a fost redactor la editurile...

vezi autor