TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Cea mai mică femeie din lume (Vol. 1)
Vezi
galerie

Cea mai mică femeie din lume (Vol. 1)

de Clarice Lispector

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction

Id: #388152

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Proză scurtă, 1940–1964
 

Descriere produs

Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă,1940–1964 este primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a Claricei Lispector, publicată pentru prima dată în limba română de Editura Humanitas Fiction. La un secol de la nașterea sa, cele optzeci și cinci de povestiri reunite în ediția noastră dezvăluie o mare scriitoare a secolului XX, o figură inovatoare a literaturii sud-americane, creatoarea unui limbaj neconvențional, revoluționar, neliniștitor.

 

Maestră a indicibilului, a emoției care prevalează în fața evenimentului, Clarice Lispector este interesată mai puțin de fapte, și mai mult de ecourile stârnite de acestea în ființa omenească. Proza sa scurtă apelează la trame minime, iar universul său este unul senzorial, alcătuit din percepții și reacții, din sondarea alternativă a lumii interioare și exterioare, din explorări hipnotice ale adâncimilor sufletești, din scenarii intime funcționând independent de realitatea imediată, din evaziuni și reverii. Personajele sale se află într-o căutare exasperată – de sine, a unor răspunsuri, a unei forme mai suportabile de existență. Ele manifestă un fel de ingenuitate care le face să observe ceea ce le înconjoară cu permanentă contrariere, cunosc transformări și epifanii ce rămân pe teritoriul înstrăinării, al insolitului, al vulnerabilității.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Clarice Lispector

Traducător: Anca Milu-Vaidesegan

Postfaţator: Anca Milu-Vaidesegan

Data apariției: noiembrie 2021

Titlu original: Todos os contos

ISBN: 9786067799019

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 372

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: emoții, supraviețuire, feminism

 

Opinii editoriale

„Să citești proza scurtă a Claricei Lispector este ca și cum ți s-ar da o lume în flăcări. Sau, mai degrabă, mai multe lumi arzânde, care în orice moment ar putea exploda, măturând totul în jur. Și totuși, ele sunt lumi pe care hotărăști să nu le lași din mână, fiindcă melancolia lor are o stranie profunzime a sensului.”

NPR

„Scriitura Claricei Lispector este una neconvențională, la confluența dintre  diverse genuri literare. Avem de‑a face cu o creație care dezvoltă sau pre­zintă variații ale unor teme recurente, unde combinarea  mai multor registre extinde paleta palimpsestică a unor potențiale intertextualități. Clarice Lispector a înțeles și a fost fascinată de conflictul  permanent dintre experiența trăită și maniera în care aceasta este reprezentată, organizată prin intermediul limbajului, care nu este altceva decât un mijloc de comunicare mediată; incapabil de a reda veridicitatea, rămâne între granițele verosimilității, incapabil de a exprima în mod direct infinitele nuanțe ale gândirii omenești, își creează acele mecanisme subtile de exprimare figurativă, prin care construiește o cosmoramă încărcată de simboluri și metafore. După cum afirma însăși scriitoarea: «În spatele gândirii nu există cuvinte: ești pur și simplu».”

Anca Milu‑Vaidesegan

„Clarice Lispector a fost deseori comparată cu Woolf, Joyce, Sartre [...]. Încercările criticii sunt de înțeles: cu cât un autor este mai surprinzător, cu atât se ca­ută comparații pentru a-i capta esența. Dar citiți povestirile sale și veți înțelege că obișnuiește să evadeze din­tre aceste borne; este și nu este o scriitoare feministă, postmodernă, absurdă, mistică.”

The Guardian
Clarice Lispector
Clarice Lispector
Autor

Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. F...

vezi autor