TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Confruntând zilnic pandemia. Reflecții despre transformarea sistemului politic într-o perioadă de excepție
Confruntând zilnic pandemia. Reflecții despre transformarea sistemului politic într-o perioadă de excepție
Vezi
galerie

Confruntând zilnic pandemia. Reflecții despre transformarea sistemului politic într-o perioadă de excepție

de Radu Carp

Id: #420008

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Pandemia ne-a confruntat cu propria imagine văzută în oglindă, ne-a obligat să reflectăm mai intens despre fragilitatea noastră și a lumii care ne înconjoară, ne-a dat șansa de a dovedi prin scris că am fost martorii unei perioade de încercări. Confruntarea cu pandemia și cu propria noastră imagine nu s-a încheiat dar avem nevoie de un răgaz pentru a mărturisi ce s-a întâmplat, ce a rămas constant și ce s-a schimbat iremediabil. Textele din acest volum dovedesc că nu ne vom întoarce de unde am plecat în primăvara anului 2020, ci vom continua să avansăm pe un drum despre care nu știm unde ar putea duce. Pentru a merge pe acest drum în siguranță, avem nevoie de înțelegerea perioadei pe care o traversăm – o radiografie pe care am încercat să o realizez, din multiple ipostaze, în acest volum.

***

La începutul lunii martie a anului trecut pandemia ne-a închis în case. Am trecut brusc cu întregul sistem educațional în online, am renunțat la deplasările planificate, ne-am adaptat la fel ca întreaga planetă. La începutul acelei perioade domnea optimismul: ne vom vedea cel mai târziu de Paște, fără niciun fel de restricții. Optimismul de atunci s-a dovedit a fi fost o iluzie. Am avut speranțe că totul se va sfârși odată cu apariția vaccinului. A trecut și perioada de speranță generată de acest eveniment, au apărut noi variante, pandemia și-a continuat neperturbat drumul. La un an și jumătate de la începutul ei, nici astăzi nu este clar când se va termina și cum va arăta lumea de după pandemie.

Toată această perioadă a fost extrem de benefică din punct de vedere al scrisului. La începutul lunii martie 2020 am scris un text, publicat ulterior în volumul O lumină în întuneric. Democrație, stat de drept și drepturile omului
într-o lume în schimbare 
referitor la alegerile parlamentare din Slovacia. Recitind acum acest text, realizez că nu există nicio referință la pandemie, deși începuse deja izolarea. Refuzam mental într-un fel reflecția scrisă pe această temă, deoarece refuzam să cred că pandemia va acapara reflecția despre lumea în care trăim. Ulterior, pe măsură ce avansam în pandemie, am scris mai multe texte pe această temă, despre efectul asupra vieții religioase sau despre desfășurarea alegerilor democratice în timp de pandemie, ori despre efectele pandemiei în planul relațiilor internaționale – toate acestea se regăsesc în acest volum.

Fiind obligat de împrejurări să petrec o lungă perioadă în casă, singur în fața calculatorului, mi-am impus un program de lucru foarte intens. Primul efect al izolării a fost pierderea reperelor temporale, lucrând până noaptea târziu, în detrimentul orelor matinale. Am demarat mai multe proiecte editoriale pe care le-am finalizat pe parcursul anului trecut. Vara anului 2020 a fost atipică, fiind petrecută departe de casă, într-o stare de cvasi-izolare și din acest motiv a fost un anotimp benefic (și) pentru scris. Știam că va urma o toamnă complicată, ceea ce s-a și întâmplat: am fost din nou blocat în propria casă, organizând cursuri și participând la nenumărate ședințe online. Am reușit să îmi impun același program de lucru care m-a determinat să scriu despre teme diverse. Nu toate textele scrise atunci se regăsesc în acest volum, unele fiind scrise în colaborare sau fiind integrate în volume de sine stătătoare. A urmat o iarnă în care izolarea a devenit starea de normalitate, urmată de vaccinare și de reluarea treptată a activităților normale. Chiar și în această perioadă de deschidere, cu reluarea deplasărilor și implicit mai puțin timp în fața calculatorului, am menținut ritmul de scris. În acest moment, în așteptarea unei toamne care va fi din nou o încercare pandemică, consider că a venit momentul unui bilanț de etapă. Un an și jumătate de scris intens în condiții neobișnuite aproape se încheie – a venit vremea să ofer o nouă apariție editorială care să marcheze sfârșitul unei etape foarte intense din punct de vedere emoțional. Am abordat în această perioadă subiecte foarte diverse care au însă un punct comun: interesul pentru politică și instrumentele ei, inclusiv în situații excepționale. Tema democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale este și va fi mereu prezentă în scrierile mele. Tema pandemiei sau a schimbărilor din era digitală sunt de asemenea prezente. Încerc totodată să înțeleg felul cum religia acționează în profunzime asupra modernității pe care o construim sau la care ne adaptăm. Toate aceste teme au un numitor comun: nevoia de a înțelege cât mai bine lumea în care trăim și provocările, uneori neașteptate și neobișnuite, cu care suntem confruntați. Pandemia ne-a confruntat cu propria imagine văzută în oglindă, ne-a obligat să reflectăm mai intens despre fragilitatea noastră și a lumii care ne înconjoară, ne-a dat șansa de a dovedi prin scris că am fost martorii unei perioade de încercări. Confruntarea cu pandemia și cu propria noastră imagine nu s-a încheiat dar avem nevoie de un răgaz pentru a mărturisi ce s-a întâmplat, ce a rămas constant și ce s-a schimbat iremediabil. Textele din acest volum dovedesc că nu ne vom întoarce de unde am plecat în primăvara anului 2020, ci vom continua să avansăm pe un drum despre care nu știm unde ar putea duce. Pentru a merge pe acest drum în siguranță, avem nevoie de înțelegerea perioadei pe care o traversăm – o radiografie pe care am încercat să o realizez, din multiple ipostaze, în acest volum.

Se cuvine a fi făcută o precizare: toate textele din acest volum au fost scrise de la începutul pandemiei, cu excepția celor intitulate Stabilirea unui nou regim, de drept comun, nediscriminatoriu, aplicabil răspunderii penale a membrilor Guvernului și a unor noi reguli de procedură – o necesitate din perspectiva unei viitoare revizuiri constituționaleCât de sigură poate fi o țară terță pentru solicitanții de azil din perspectivă europeană? Implicațiile drepturilor omului ale acordului UE – Turcia și evaluarea CEDO / Tribunalului GeneralO relație complexă de iubire și ură, publicate anterior în reviste de specialitate sau în volume cu circulație redusă. Două texte au fost scrise în perioada pandemiei dar sunt inedite (Votul electronic la alegerile locale – diverse forme de impact asupra nivelului de participare electorală) ori au fost publicate anterior într-o variantă restrânsă (Starea actuală a analizei politice în presa scrisă și online din România).

Mulțumesc doamnei Cristina Merticaru, doctoranda în științe politice, pentru întregul sprijin acordat în pregătirea formei finale a textelor care fac parte din acest volum.

***

Avem de-a face așadar cu o situație pe care nimeni nu a prevăzut-o. Am anticipat toate riscurile posibile și imposibile, am scris scenarii complexe despre cum putem reacționa în fața provocărilor naturii, am creat mecanisme pentru a gestiona crize și pentru a reconstrui țări devastate de conflicte. Prezența unui inamic invizibil, la scară planetară, nu a fost pur și simplu luată în calcul. Din acest motiv, în fața pandemiei, toate guvernele din lume se comportă stângaci, improvizează, își adaptează din mers planurile și nu pot, deocamdată, recomanda decât izolarea. Este izolarea suficientă pentru a evita extinderea pandemiei sau singura soluție rămâne un vaccin? Nu avem deocamdată răspuns la această întrebare. Suntem îndemnați să stăm departe unul de altul pentru a simți mai intens bucuria apropierii la sfârșitul pandemiei. Problema este că nu știm nici când se va termina și nici câți dintre noi vor apuca să vadă acest sfârșit.

31 august 2021

Radu Carp

extinde
 

Detalii produs

Autor: Radu Carp

Data apariției: decembrie 2021

ISBN: 9786065375376

Copertă: Paperback

Număr pagini: 328

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Teme: conflict, Democrație, dictatură, război

Editura: Cetatea de Scaun

Radu Carp
Radu Carp
Autor

Radu Carp este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bu...

vezi autor