Mari corespondențe

„O scrisoare care-mi este adresată mă poate îngrijora, supăra, bucura, înveseli, una ce-mi este cu totul străină mă va face să reflectez asupra omului, sintagmă ce poate fi luată în sens restrâns (a gândi despre autorul prezumtiv) sau în sens larg, aproape sinonim cu literatura – scriere care te face să gândeşti despre om. Dacă o singură scrisoare ajunge pentru ca relaţia literară să se stabilească, un mănunchi de scrisori sau, şi mai bine, corespondenţa de o viaţă formează întotdeauna, adunată, un roman. Prin forţa lucrurilor, corespondenţa cuprinde durată, prefaceri, creştere ori declin, irosirea trecutului, rupturi. Mai ,,modernă” decât numeroase romane, îndeosebi balzaciene – sau sărac balzaciene, căci Balzac, ca orice scriitor mare, iese de multe ori din tiparul său –, mai modernă, deci, corespondenţa nu are Sens – ci doar o mulţime de sensuri risipite –, dar poartă destin.”

Livius Ciocârlie