TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Recuperarea PU-LEJ-RECUPE-19-N-001
Recuperarea
Vezi
galerie

Recuperarea

de Leslie Jamison

Titlu apărut în colecția Narator la Publica

Id: #259342

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Cu amestecul profund personal și perfect dozat de memorii, istorie culturală, critică literară și reportaj, Recuperarea ne dă peste cap ideile despre povestea tradițională a dependenței, arătând că recuperarea poate fi la fel de electrizantă ca dezastrul în sine. Leslie Jamison scoate la lumină cu pricepere poveștile despre dependență – ale ei și ale altora – și analizează ce vrem să facă aceste narațiuni și ce se întâmplă când ne dezamăgesc. Pe tot parcursul cărții, oferă o perspectivă fascinantă asupra istoriei mai ample a recuperării, dar și a influenței rasei și clasei sociale asupra modului în care împărțim dependenții în infractori sau bolnavi. 

La baza cărții stă conversația continuă a autoarei cu genii literare și artistice ale căror vieți și opere au fost marcate de alcoolism și de dependența de diverse substanțe, printre care John Berryman, Jean Rhys, Billie Holiday, Raymond Carver, Denis Johnson și David Foster Wallace, precum și cu personalități sclipitoare, dar mai puțin cunoscute, ca George Cain, pierdut în obscuritate, dar scos din nou la scenă în acest volum. Prin relatarea neînfrumusețată a propriului supliciu, Recuperarea devine și o carte despre un alt fel de dependență, respectiv despre felul în care dorințele noastre ne fac pe toți un „robinet stricat” prin care curge nevoia, după cum spune autoarea. Vorbește despre singurătatea specifică experienței umane – despre setea de iubire care ne devorează și, în același timp, ne modelează.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Leslie Jamison

Traducător: Anca Bărbulescu

Data apariției: februarie 2019

Titlu original: The Recovering

ISBN: 978-606-722-330-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 656

Limbă: Română

Dimensiuni: 14x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Publica

 

Opinii editoriale

Un studiu tolstoian al condiţiei umane. — 

Andrew Solomon

Puțini scriitori de nonficțiune pot combina narațiunea propriei dependențe cu o critică a miturilor despre creativitatea lubrifiată cu băutură sau droguri și a artei născute din suferință (sau a ideii că e nevoie de suferință pentru artă). Leslie Jamison poate, și o face chestionând inclusiv clișeele poveștilor despre recuperare și rolul acestora în raportarea societății la dependență: ca boală sau ca infracțiune. — 

Cristian Lupșa, editor DOR

Un triumf colosal. Un portret incomparabil al recuperării. Jamison este o autoare de o ambiție redutabilă. Aici, este memorialist fără ascunzișuri, critic pătrunzător și arhivist harnic în același timp. Cartea nu cunoaște limite, crește în profunzime și vitalitate cu fiecare subiect abordat. Expune ceva profund, un adevăr despre modul în care ajungem ceea ce suntem, care sună sfâșietor de înțelept și ne lovește dureros de adânc. —  

David Canfield, Entertainment Weekly

Magistrală, splendid de onestă, o lectură esențială. Cel mai cuprinzător studiu al relației dintre scris și alcool pe care l-am citit sau de care am auzit. Proza este curată și limpede, o lectură foarte plăcută, complet lipsită de pretenții. Subiectul este sumbru, dar Jamison a reușit să facă din el o carte captivantă și, adesea, foarte amuzantă. Pe scurt, Recuperarea este formidabilă și, dacă vă interesează relația dintre artiști și dependență, trebuie să o citiți. —  

Clancy Martin, Bookforum

Cel mai cuprinzător studiu al relației dintre scris și alcool pe care l-am citit sau de care am auzit. — 

Clancy Martin, Bookforum
Leslie Jamison
Leslie Jamison
Autor

Leslie Jamison s-a născut la Washington DC și a crescut la Los Angeles. A lucrat...

vezi autor