TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Strofe pentru toată lumea + CD 978-973-7902-870
Strofe pentru toată lumea + CD
Vezi
galerie

Strofe pentru toată lumea + CD

de Ion Minulescu

Id: #435592

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Ion Minulescu ar sta şi azi ascuns între paginile istoriei literare, vegheat de cifra trei şi ascuns de poarta verde, dacă un ciudat proces de reevaluare a stilurilor şi poeticilor n-ar funcţiona. Puberii îl descoperă la începutul adolescenţei şi îl uită la sfârşitul ei. Descoperirea e ca o explozie de artificii, urmată de jurăminte de credinţă eternă şi ridicolă. Dar e acel soi de ridicol care-ţi încălzeşte inima. Despărţirea e ruşinată, ca un divorţ pentru nepotrivire de caracter. În ciuda separării violente, lumina stinsului amor îi luminează încă. Iar versurile răsar în minte, nechemate, aşa cum sar sunetele dintr-un pian cu clapele la vedere.[...]
Cine nu mai ţine minte hitul anului '68, Romanţă fără ecou, cântat de Mondial? Fireşte, nimeni, cu excepţia celor care nu l-au auzit vreodată! Am să reproduc versurile, pentru a putea înţelege a doua receptare a poetului Romanţelor pentru mai târziu, precum şi popularitatea ce i-a urmat: „Iubire, bibelou de porţelan,/ Obiect cu existenţa efemeră,/ Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră/ Pe care te-am lăsat acum un an…// Îţi mulţumesc!…/ Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…/ Ce suflet caritabil te-a păstrat/ În lipsa mea,/ În lipsa ei,/ În lipsa noastră?…/ Ce demon alb,/ Ce pasăre albastră/ Ţi-a stat de veghe-atâta timp/ Şi te-a-ngrijit/ De nu te-ai spart/ Şi nu te-ai prăfuit?…// Iubire, bibelou de porţelan,/ Obiect de preţ cu smalţul nepătat,/ Rămâi pe loc acolo unde eşti…/ Să nu te mişti…/ Şi dacă ne iubeşti –/ O!… Dacă ne iubeşti cu-adevărat –/ Aşteaptă-ne la fel încă un an…/ Un an măcar…/ Atât…/ Un singur an…// Iubire, bibelou de porţelan!…” Succesul a fost fulgerător şi a reprezentat reinventarea, la nivelul publicului, a lui Ion Minulescu. În fond, această poezie descrie cel mai bine arta, crezul şi slăbiciunile poetului. La loc de frunte stă accesibilitatea. Versurile nu presupun nicio complicaţie, nicio fractură logică. Oricine poate citi şi înţelege că: dragostea dintre doi posibili foşti amanţi trebuie amânată din nou, din cauza unor evenimente neclare. Cititorul naiv simte, cu toată fibra, că iubirea, deşi puternică, e foarte fragilă. Şi chiar cel mai încăpăţânat cititor ar conjura iubirea să dăinuiască. Apoi vin la rând tonul şi lexicul. Muzica poeziei e jovială, cu o perfect aplicată mască a profunzimii. (G. Călinescu spune că are sonoritate de fanfară – ceea ce se bate cap în cap cu motivul intimist al poeziei.) Nici urmă de stele şi fân, nu tu car cu boi, nicio monadă pe cerul simbolurilor. Bibeloul, dimpotrivă, e obiectul cel mai definitoriu pentru gospodăria burgheză medie şi el, numai el, dă dimensiunea minionă, semi-kitsch a subiectului. Termenii „caritabil”, şi „efemeră” spun că suntem martorii lipsiţi de discreţie ai „suferinţei” unor orăşeni get-beget. Nu e departe Ziţa lui Caragiale, cântând cu gândul la o „perlă de iubire”. În ciuda fracturării vizuale a versurilor (care ar putea să-l apropie de un Maiakovski), Minulescu produce o prozodie standard, cu aparenţă liberă. Senzaţia publicului e de modernism. Sprijinită de o muzică adecvată, Romanţa fără ecou a avut ecou. [....]
Emblematic, [bibeloul minulescian] descrie, într-un timp condensat, transformarea dramatică a gusturilor noastre. Deopotrivă cu îmblânzirea gustului, cu o toleranţă, o melancolie de neînchipuit în urmă cu zece ani. Bibeloul minulescian nu e decât micuţa tanagra, la origine o imitaţie de teracotă, pentru uz domestic, a statuilor care împodobeau cetăţile antice. Azi, la mare cinste, uimeşte privitorul prin delicateţe, ingeniozitate, naivitate. Timpul a făcut din imitaţie un obiect original. Bibelourile bunicii au fost, probabil, marfă de mâna a doua, în acelaşi scop domestic. Azi, ele sunt expresia unei epoci, mai puternică decât istoria însăşi. „Chiar de s-a spart/ Şi s-a cam prăfuit” poezia lui Minulescu stă liniştită în raftul ei. Va fi întotdeauna cineva care să o citească şi, ridicol cum numai un tânăr sentiment poate fi, să o creadă pe cuvânt.
(Fragmente din prezentarea Mitică şi amorul cavaleresc, semnată de Florin Iaru)


Sumar CD
Strofe pentru toată lumea

O înregistrare unică: 2 poeme rostite de autor, 3 octombrie 1928
1. Vizită nocturnă (Cu toamna în odaie); 2. Romanţa Rozinei
Din recitalul de poezie „Ion Minulescu”, 26 februarie 1968
3. În loc de prefaţă; 4. Ecce homo; 5. Rânduri pentru carte; 6. Crepuscul la Tomis; 7. Primăvară inutilă; 8. Romanţa cheii; 9. Într-un bazar sentimental; 10. Romanţa răspunsului mut; 11. Romanţa tinereţii; 12. Cântec de leagăn; 13. Romanţă fără ecou; 14. Moartea pasagerului; 15. Celei care trece; 16. Nocturnă; 17. Romanţa celor trei corăbii; 18. Celei care pleacă; 19. Odeletă; 20. Romanţa noastră; 21. Glasul morilor; 22. Trei lacrimi reci, călătoare; 23. Acuarelă; 24. Strofe pentru zăpadă; 25. Romanţă fără muzică; 26. Romanţă policromă; 27. Cânta un matelot; 28. Alea jacta est; 29. Ita est… ; 30. Romanţa inimii; 31. Ultima oră; 32. Romanţa soarelui; 33. Romanţa celui ce s-a întors.

Recită: Ion Minulescu (1, 2); Constantin Codrescu (3-5); Florian Pittiş (6, 7); Valentin Plătăreanu (8, 9); Dumitru Furdui (10, 11); Mariana Mihuţ (12, 13); Victor Rebengiuc (14, 15); Dana Comnea (16-18); Ludovic Antal (19-22); Valeria Gagialov (23); Marina Mărutză (24); Traian Stănescu (25-27); Dinu Ianculescu (28-30); Septimiu Sever (31-33).


extinde
 

Detalii produs

Autor: Ion Minulescu

Ilustrator: Tudor Jebeleanu

Coperta de: Luca Jebeleanu

Data apariției: aprilie 2012

ISBN: 978-973-7902-870

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 100

Limbă: Română

Dimensiuni: 17x17 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Casa Radio

Ion Minulescu
Ion Minulescu
Autor

Ion Minulescu (1881-1944), poet şi prozator, a fost un reprezentant de seamă al...

vezi autor