Începutul unei noi domnii (Vol. 1)

În vara anului 1914, Regina Elisabeta s-a manifestat drept una dintre cele mai înverșunate apărătoare a cauzei germane. „Le spunea tuturor că, niciodată și pentru nimic în lume, nu va consimți să stea un ceas măcar pe tronul unei ţări în război cu Germania că, dacă România vrea să facă acest pas, Regele trebuie să abdice imediat, că Principele Ferdinand și copiii lui ar fi niște trădători faţă de sângele ce curge în vinele lor dacă n-ar urma fără șovăire pe bătrânul rege în exilul lui. România să-și aleagă un Rege de unde poate, și alte asemenea cuvinte imprudente și rău văzute.

Toți strămoșii germani ai acestei principese care se mândrea că unul din trânșii ținuse spada lui Carol cel Mare la încoronarea din Aix-la Chapelle, toți strămoșii ei se ridicaseră întrânsa şi hotărât că în acele zile era o germană şi numai o germană. De dimineața şi până seara ațâța pe bietul Rege a cărui inimă era deja destul de stăpânită de atavismele lui germane şi destul de turburată”, consemna IG. Duca.

Pe de altă parte, Principele moștenitor Ferdinand, care s-a manifest întotdeauna drept un principe moștenitor model, ținându-se la o parte de orice amestec politic şi de orice intrigi ca să nu poată fi învinuit că îngreunează sarcina unchiului său, Regele Carol I, a simțit și el nevoie să își expună opinia în această chestiune fundamentală ce frământa Familia Regală, clasa politică și societatea românească.

El a precizat că, oricare ar fi sentimentele şi regretele lui, era dator moral să îl urmeze și să îl susțină pe Regele Carol şi, prin urmare, dacă acesta abdică, el era hotărât să nu primească Coroana.