Liviu Rebreanu și Rebrenii. O biobibliografie documentară

Proiect editorial apărut sub egida Primăriei Comunei Maieru

„Românismul văzut de Rebreanu pare a fi general valabil peste ani; pentru el, «românul are intuiția eternității lui ca ființă colectivă. De aici, imensa lui putere de a se asimila împrejurărilor, păstrându-și totuși intact sufletul». 

S-ar crede astfel că cel care ar avea de gând să scrie biografia lui Rebreanu le-ar avea pe toate la îndemână, însă, după mărturisirile lui Rebreanu însuși, din Romanul romanelor – material pentru conferințe –, aflăm că biografia sa interioară este mai ascunsă decât cea exterioară. Să nu uităm și faptul că biografia scriitorului, pe alocuri, atâta câtă este prezentă în scris, se zbate între realitate și ficțiune, mai ales cea cu argumente provenite din partea unor confrați literari sau a celor din familie.

Ne întrebăm așadar, pe bună dreptate, astăzi, după ce vedem atâtea puncte de vedere din partea celor ce privesc, fiecare în parte, din alte puncte de vedere decât cele ale predecesorilor lor, dacă Rebreanu va fi sau nu un autor al viitorului. Ținând, de asemenea, cont de atâtea izvoare documentare insuficient cercetate, suntem siguri că alături de acel depozit de date aparținătoare lui Niculae Gheran, vom asista la noi exegeze asupra operei rebreniene, dar și a întregii existențe zbuciumate a scriitorului, îngemănate cu cele scrise. 

Rebreanu vorbește despre spiritul ardelean ca fiind față-n față cu cel românesc: «Spiritul românesc e unic și cuprinde, deopotrivă, ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s-ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară parte în lumea asta.» (...) Referitor la Transilvania și misiunea ei spirituală, Rebreanu afirma într-un interviu (...) că Transilvania are rolul de a aduce în viața românilor «acea concepție de seriozitate și tenacitate» de care au nevoie. Într-o altă mărturisire, Rebreanu susține că toată opera lui se datorează Ardealului: «Pot să afirm că opera mea n-ar exista fără Ardeal care-i dă totul. Fără să fie locală prin aceasta și să aibă o culoare regională, ardelenismul – în ce are mai prețios e toată opera mea. Socot că Ardealul e un plus de eticism în artă, o lege a artei, cu locul, cu aerul, cu pământul, cu omul și viitorul ei».” (IACOB NAROȘ)