Linia de contur – Cronici literare II

În completarea volumului de studii critice dedicate prozei, Daniel Cristea-Enache sistematizează, în Linia de contur – Cronici literare II, o valoroasă panoramă a poeziei românești din ultimul secol, de la creația lirică a lui George Bacovia până la antologiile autorilor contemporani. Sub lupa receptării meticuloase a textelor poetice, orientată printr-un exigent filtru axiologic, se dezvăluie impresionanta panoplie de tehnici hermeneutice ale cronicarului literar, precum și atenta explorare a contextelor istorice și culturale care au făcut posibile zonele de convergență tematică în interiorul diferitelor generații de poeți. Limpiditatea gândirii critice și rafinamentul spiritului analitic reliefează profilul unic al fiecărei cronici, articulând, în același timp, justa valoare a creațiilor examinate. Dincolo de curente și orientări, centre și grupări literare, poeziile pot rămâne simple exerciții de versificație sau, dimpotrivă, pot trece proba timpului, devenind puncte de referință într-o viitoare istorie a literaturii române. 

Citate:

„Departe însă de a rămâne ancorat într-un concret nesemnificativ și a da câte un inventar de mărunțișuri, rezumându-se la el, Petre Stoica face din propria modalitate poetică un instrument de măsurare și de recuperare a timpului trecut. Dincolo de suprarealismul intermitent și mai curând exterior al liricii, aceasta își oferă și își reia simbolurile caracteristice, împreună cu parcursul regresiv imprimat sau sugerat de ele.”

„Simplitatea poeziei lui Abăluță, aici și în alte volume ale prolificului scriitor, este relativă. Poetul are un spirit meditativ și o proiecție imaginativă prin care ajunge deseori în proximitatea ori chiar în interiorul suprarealismului. Poezia de notație și de «stare» nu-l explică întru totul pe acest autor cultivat și impregnat de cultură, în paginile căruia gesturile aparent simple, desfășurătorul cotidian dat ca «banal» și situațiile mai curând tipice decât particulare au, totuși, un simbolism încifrat.”

„S-a vorbit destul de mult despre o lectură critică inversă, făcută dinspre contemporaneitate spre trecut și dinspre modernitate spre tradiția literară. La scară, acest tip de lectură poate fi aplicat și unui autor, pe cursul operei lui, revizitând și interpretându-i debutul editorial prin evoluția sa ulterioară. Cronicarul încearcă să discearnă, în numărul mare de volume publicate într-un an, care sunt acelea cu șanse de a rămâne, în durata lungă, în canonul și în metabolismul unei literaturi.”

„Există voci critice neobosite în a denunța prejudecata «impresionistă» a talentului. [...] Și totuși, pe cât de vag pare acest termen-umbrelă, pe atât de sigur sunt că unii autori se dovedesc extrem de talentați, în timp ce alții nu au nicio brumă de talent. E un fel anume de a pune cuvintele pe hârtie, de a construi sau a destructura imagini, de a găsi un ritm interior și a face să pulseze versul, strofa, pagina de poezie.”