TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Pălăria Președintelui HF-ANL-PLRIAP-18-N-001
Vezi
galerie

Pălăria Președintelui

de Antoine Laurain

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction

Id: #253534

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Un succes literar incontestabil al anului 2012 în Franța, romanul Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand) a obținut premiile Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs. A fost ecranizat în 2014 în regia lui Robin Davis. Tradus în peste 15 limbi, în Marea Britanie a intrat în Kindle Top 5 și a devenit Waterstone Book Club Choice în 2013; în SUA, tot în 2013, a fost selectat pentru ABA’s Indies Introduce Debut Authors, iar în Germania s-a aflat pentru mai multe săptămâni în 2016 printre primele zece titluri din topul publicației Der Spiegel.

 

În romanul său inteligent și plin de umor, Antoine Laurain îi oferă rolul principal unei pălării. Dar nu o pălărie ca oricare alta, ci una învestită cu puteri excepționale, asemenea primului ei proprietar — președintele Franței, François Mitterrand. În periplul ei de la un posesor la altul, pălăria — tichie fermecată dintr-un basm al zilelor noastre — le va schimba radical viața celor care o poartă.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Antoine Laurain

Traducător: Doru Mareş

Data apariției: aprilie 2018

Titlu original: Le Chapeau de Mitterrand

ISBN: 978-606-779-325-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 200

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: umor, Fabulă

 

Din blogul Cartepedia

Andrei Pârva Andrei Pârva

,,S-a întâmplat să găsiți obiecte pierdute și să nu le mai restituiți posesorului? Însă, s-a întâmplat ca acel obiect să vă schimbe viața? Personal, mie nu mi s-a întâmplat, dar Antoine Laurain ne propu......“

citește mai mult
 

Opinii editoriale

„Un roman revigorant, amuzant și bine închegat, care aduce un dram de magie anilor ’80. Un roman plin de farmec. (...) Precum un spiriduș binefăcător, Antoine Laurain se plimbă prin anii ’80 după această pălărie capabilă să schimbe destinul celor care o poartă, conferindu-le o putere și o libertate cum nu și-au imaginat până atunci.”

La Semaine

„Un roman subtil, ingenios, pasionant și de multe ori amuzant.”

L’Avenir

„O fabulă savuroasă în care eroul este o pălărie furată, pierdută, abandonată, recuperată și înapoiată proprietarului, un anume François Mitterrand. O pălărie care-și va împinge proprietarii să îndrăznească să se afirme și să-și schimbe viața.”

Version Femina

„Umorul satiric plin de finețe al lui Laurain amintește de filmele clasice ale lui Jacques Tati — și nu, nu trebuie să fii un cunoscător al politicii franceze pentru a te bucura de acest roman încântător.”

Library Journal
Antoine Laurain
Antoine Laurain
Autor

Antoine Laurain s-a născut la Paris, la începutul anilor ’70. Este scriitor, jur...

vezi autor