Practica pedagogică. Formarea profesorilor pentru învățământul primar și preșcolar

„Educația, dincolo de fapt social, este un fenomen nu numai complex dar şi complicat. Din această perspectivă, pedagogia a trebuit să‐şi desfacă „spițele” (Şt. Bîrsănescu) în conceptul de ştiințe ale educației. În ultimele decenii, şi‐au făcut simțită prezența ştiințele de graniță (filosofia educației, psihologia educației, sociologia educației, antropologia educației, biologia educației...) care abordează atât fenomenul educației, cât şi fenomene ca psihicul, societatea, viața etc.

Societatea contemporană aflată întru‐un dinamism fără precedent şi pe un drum al globalizării are nevoie de o profesionalizare a activității didactice. De unde această necesitate? Formarea inițială şi continuă a cadrelor didactice din învățământul primar, secundar şi chiar superior a fost neglijată în ultimele două‐trei decenii ale sfârşitului de secol douăzeci datorită unei prejudecăți prezentată şi de Emile Planchard (1992) astfel: „ştiința şi inteligența scutesc candidatul la profesia didactică de orice pregătire profesională pedagogică”. Această prejudecată poate fi uşor contrazisă pornindu‐se de la diferența dintre „a şti” şi „a preda”, apoi continuându‐se pe traiectoria didactică până la utilizarea pertinentă a paradigmei manageriale, cel puțin cu privire la managementul clasei de elevi şi a conduitei pedagogice. Profesorul pentru învățământul primar şi secundar nu este un funcționar public, nici un simplu instructor care deține informații de specialitate, ci este un factor de progres şi de stabilitate psihopedagogică pentru elevi.”