Despre măsura gustului și alte eseuri

„1. Unii oameni sunt supuși unei anume delicateți a pasiunii, care-i face nespus de sensibili la toate accidentele vieții, și le oferă o bucurie vie cu prilejul oricărui eveniment prielnic, precum și o durere ascuțită în clipa în care se confruntă cu nefericiri și necazuri. Favorurile și dovezile de bunăvoință le câștigă ușor prietenia, pe când cel mai mic afront le stârnește ranchiuna. Orice onoare sau semn de distincție îi înalță peste măsură; însă ei sunt la fel de mult afectați de dispreț. Oamenii cu o atare natură au, fără îndoială, desfătări mai vii, precum și dureri mai adânci, decât cei cu firi liniștite și netulburate: însă, cred eu, când totul e în echilibru, nu există nimeni care să nu prefere a avea o natură liniștită, dacă ar fi întru totul stăpân al dispoziției sale. Norocul sau nenorocirea sunt foarte puțin în puterea noastră, iar când o persoană, care are această sensibilitate a temperamentului, suferă vreo nefericire, durerea sau resentimentul o copleșesc cu totul și o lipsesc de orice încântare în fața întâmplărilor obișnuite ale vieții, a căror justă prețuire reprezintă partea principală a fericirii noastre.”