Memorii & Jurnale, vol. I - 1900-1940

„Apariția cărții autobiografice a lui Wilhelm Filderman (1882-1963), Memorii și jurnale, volumul I (1900-1940), îndelung așteptată de cei interesați, se instituie drept un eveniment editorial, datorită personalității autorului și  importanței subiectului – sursă de cunoaștere a unei perioade agitate din istoria României. Partea propriu-zisă, autobiografică, familială și personală, este modestă, lăsînd loc activității sale dedicate emancipării evreilor din România și încetățenirii lor, iar în volumul al II-lea, perioadei de război, deportări și genocid. Atașamentul său față de România transpare chiar din primele rînduri: „Părinții mei s-au născut români. Mama mea, Carolina, s‑a născut la Pitești, oraș din județul Argeș, iar tatăl meu, Moritz, a văzut lumina zilei la Turnu Măgurele, oraș situat în apropiere de locul unde rîul Olt se varsă în Dunăre“. Odată căsătoriți, părinții s-au mutat la București, unde tatăl a înființat o tipografie și o legătorie.

Din cei cinci copii ai lor, trei fete și doi băieți, Wilhelm a fost cel din urmă. Tatăl său a murit pe cînd el avea doar trei ani. Mama, la 26 de ani, nu s-a remăritat, dedicîndu-și viața creșterii și educației copiilor. După clasele primare, Filderman a urmat Liceul „Matei Basarab“, și nu la vreo școală evreiască, deoarece, potrivit mamei, „Din moment ce ne născuserăm în România, unde ne vom trăi restul zilelor, era bine pentru noi să-i cunoaș­tem poporul, limba și istoria“. Paradoxal, destinul a vrut ca la liceu să fie coleg de clasă cu viitorul conducător al țării, Ion Antonescu, cel care îl va deporta în Transnistria. (...) Filderman poate să fie considerat drept un patriot român: a participat la Primul Război Mondial, a fost decorat, iar în politică, ca deputat în Parlament, a militat, pe liste liberale, pentru prosperitatea țării și pentru drepturi egale pentru coreligionarii săi. El urmărește, ca un cronicar, mai ales între anii 1929 și 1939, acțiunile antisemite, dez­ordini, tulburări,  jafuri, incendieri, asasinate, aruncări de evrei din trenuri în mers, sub ochii autorităților, cînd indiferente, cînd complice, autorul portretizîndu-i pe inspiratori, A.C. Cuza și Codreanu. Din analiza sa rezultă că principalele partide democrate, PNL și PNȚ, au dus o politică duplicitară față de evrei, în opoziție, cu promisiuni electorale, la putere, cu menținerea discriminării. Dupli­citare și în fața Occi­dentului, susținînd că străinătatea e dezinformată, România rămînînd ultima țară din Europa care nu-și încetățenise evreii, decît, la un moment dat, doar nominal, prin votul Parla­mentului (între 1879-1914, doar 2.000 de beneficiari!). Duplicitar și prin faptul că evreii trebuiau să-și facă datoria ca ostași, în război, dar fără drepturi, în timp de pace.” (Țicu Goldstein)