Toby Litt (n. 1968) a studiat engleza la Colegiul Worcester, Oxford, şi creaţia literară la Universitatea East Anglia, unde l-a avut profesor pe Malcolm Bradbury. A câştigat, în 1995, Bursa „Curtis Brown“.
Prozatorul şi-a propus ca titlurile volumelor publicate de el să urmeze o ordine alfabetică. Primei sale culegeri de schiţe, Adventures in Capitalism (1996), i-au urmat romanele Beatniks: An English Road Movie (1997 — o transpunere în mediul englezesc a romanului Pe drum al lui Jack Kerouac), Corpsing (Cadaverosimil, 2000) şi Deadkidsongs (2001 — o naraţiune sumbră, a cărei acţiune se petrece la vârsta copilăriei), apoi culegerea de schiţe Exhibitionism (2002), despre limitele sexului şi ale sexualităţii. Finding Myself (2003) are drept personaj principal o tânără scriitoare care-şi invită zece prieteni într-o vacanţă plătită de ea, pentru a scrie despre tot ce se întâmplă cu acest prilej. Cele mai recente romane ale lui Toby Litt sunt Ghost Story (2004) şi Hospital (2007), iar în 2008 publică I Play the Drums in a Band Called Okay.
Toby Litt a fost nominalizat de revista Granta, în 2003, drept unul dintre cei mai buni douăzeci de tineri prozatori englezi.