Simon Scarrow s-a născut în 1962 în Nigeria și și-a petrecut copilăria în diferite țări, alături de familia care urma cariera tatălui său, funcționar de bancă, pentru ca apoi să se stabilească în Marea Britanie. După absolvirea universității a lucrat doi ani ca funcționar la fiscul britanic, apoi și-a continuat studiile la University of East Anglia.
Cele 7 romane din seria Eagle - Under the Eagle, The Eagle's Coquest, When the Eagle Hunts, The Eagle and the Wolves, Teh Eagle's Prey, The Eagle's Prophesy, The Eagle in the Sand - publicate între 2000 și 2006, s-au bucurat de succes, dar începând cu Centurion (2007), a renunțat la numele de Eagle din titluri, continuând cu The Gladiator (2009) și The Legion (2010), următorul roman din serie urmând a se numi Praetorian.
Personajele din seria Eagle, centurionii Cato și Macro, își continuă aventurile și evoluează sub ochii cititorului, care astfel este inițiat treptat în istoria militară a Romei antice. Cărțile sunt foarte bine documentate din punct de vedere al tacticii militare folosite de romani, autorul recunoscând că pentru fiecare roman se documentează luni întregi.
Simon Scarrow locuiește în Norfolk cu soția și cei doi copii minori.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Simon Scarrow
Vezi toate produsele
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.42 (19)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.2 (10)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Chestionare pentru obținerea permisului de conducere auto. Categoria B 20245 (2)35,92 lei44,9 leiÎn stoc-20%