TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Plutarh
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Dacă opera lui Plutarh este destul de bine cunoscută, despre viața lui deținem mai puține informații, ele provenind, mai ales, din unele referiri sumare ale autorului. Data nașterii lui este estimată, cu aproximație, între anii 45 și 48 d.Hr., în timpul domniei împăratului Claudiu, în orașul Cheroneea din Beotia, provenind dintr‑o familie înstărită și cultivată. Tot astfel, data exactă a morții lui este necunoscută și se presupune că ar fi survenit, la un moment dat, între anii 120 și 130 d.Hr., sub domnia împăratului Hadrian. Se mai știe despre Plutarh că a studiat la Atena, unde a și locuit o vreme; în timpul șederii lui în acest oraș, Atena fost vizitată de împăratul Nero. Pentru a‑și completa educația, face o serie de călătorii în Egipt, în Asia Mică, oprindu‑se la Roma, unde zăbovește mai mulți ani și unde deschide o școală.

A fost căsătorit și a avut patru fii și o fiică. Soția sa, Timoxene, s‑a prăpădit pe când era încă foarte tânără și, în amintirea ei, a scris o foarte frumoasa Consolare, gen filosofic pe care, înaintea lui, îl abordase Seneca, în limba latină, dar ale cărui scrieri ar fi putut să le citească în original, pe când se afla la Roma. Unele informații despre descendenții săi sunt transmise de Apuleius, în lucrarea Măgarul de aur, eroul său, Lucius, declarându‑se un urmaș al familiei lui Plutarh, de la care ar fi moștenit înclinația pentru scris, dar și atașamentul pentru cultul lui Isis și pentru magie. Se presupune că Plutarh a revenit în orașul natal, Cheroneea, pe când avea cam patruzeci de ani, instalându‑se aici pentru totdeauna. Tot în această epocă este datată și investitura lui ca preot al lui Apolo, în templul oracular de la Delfi, precum și inițierea lui în misteriile lui Isis. Pentru felul în care și‑a îndeplinit îndatoririle de preot al lui Apolo, concetățenii săi și amficționii de la Delfi i‑au înălțat un monument pe al cărui soclu au scris:

„Delfienii și cheroneenii i-au ridicat o statuie lui Plutarh supunându‑se hotărârii amficționilor”.