Vintilă Horia (1915, Segarcea -1992, Madrid) este singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt. Acordat în 1960 pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil şi contestat imediat de oficialităţile de la Bucureşti, cu sprijinul larg al stângii comuniste franceze, premiul (care nu i s-a retras niciodată) atestă creaţia unui scriitor şi gânditor cu o profundă vibraţie creştină şi a unui stilist de reputaţie mondială. A scris enorm, în diverse genuri, în română, franceză, spaniolă şi italiană. A fost tradus în peste douăzeci de ţări. Toate cărţile sale exprimă credinţa în renaşterea spirituală. "Rădăcinile noastre - spune el -, fără să ştim, se întind în sus, către acolo unde nimic nu se schimbă." Gândirea filosofico-literară a lui Vintilă Horia se încadrează într-o „dreaptă ideală”, unde toate imperiile decad; „nu supravieţuieşte decât imperiul etern al spiritului”.
Autori \
Horia Vintilă
Vezi toate produsele
Vezi toate produsele
Cititorii vor descoperi o extraordinară forţă morală în fiinţa acestui scriitor care n-a încetat nici o clipă să-şi mărturisească iubirea pentru Ţara în care s-a născut. Întoarcerea avea pentru el sensul revenirii în patria binelui, la rădăcinile credinţei. „Mai devreme sau mai târziu, fiecare lucru şi fiecare fiinţă se vor întoarce la locul lor, pentru ca ordinea divină să nu aibă de suferit.”
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)33 leiÎn stoc
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)27,5 leiÎn stoc
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)33 leiÎn stoc
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)30 leiÎn stoc