Bogdan-Petru Maleon (n. 1976), este conferentiar la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi si doctor in istorie din anul 2006, cu o disertatie despre Clerul de mir din Moldova secolelor XIV-XVI, care a primit premiul pentru cea mai valoroasa teza de doctorat sustinuta in anul 2006 in domeniul „Istorie”, acordat de Universitatea „Al.I. Cuza”. De asemenea, in 2009 a primit Premiul „A.D. Xenopol”, acordat de Academia Romana. Principalele domenii de competenta sunt reprezentate de realitatile confesionale specifice medievalitatii romanesti, mai ales ale istoriei Bisericii si a clerului. De asemenea, este preocupat de preluarea mostenirii politice bizantine in spatiul romanesc, cu referire la simbolurile, ritualurile puterii si ideologia politica. In ultimii ani, preocuparile cele mai importante s-au orientat spre manifestarile violente din cadrul luptei pentru putere in Evul Mediu si asupra pedepselor politice. A publicat mai multe studii si a coordonat (in colaborare) volumele Confesiune si cultura in Evul Mediu, Editura Universitatii „Al.I. Cuza”, Iasi, 2004 si Ideologii si reprezentari ale puterii in Europa, Editura Universitatii „Al.I. Cuza”, Iasi, 2009. A intreprins mai multe stagii de cercetare si documentare in strainatate (Germania, Grecia si Turcia).
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Bogdan-Petru Maleon
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.42 (19)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.11 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Antrenament pentru performanță. Matematică și explorarea mediului. Exerciții și probleme. Clasa a II-a26,1 lei29 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Ghid pentru Evaluarea Națională la Limba și literatura română 2024: 40 de teste după modelul ME, sugestii de rezolvare, fișe tehnice, modele de compuneri4.13 (8)55,92 lei69,9 leiÎn stoc-20%