TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Bogdan Andrei Fezi

Bogdan Andrei Fezi este doctor în arhitectură al Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu“, 1998, după studii la Bucureşti şi la Universitatea din Nottingham. Obţine Diploma de Studii Aprofundate în arhitectură şi urbanism a Şcolii de Arhitectură de la Paris-Belleville, în 1999, şi titlul de doctor în arhitectură şi urbanism al Universităţii Paris VIII, cu menţiunea très honorable avec félicitations, în 2003. Lucrează ca cercetător asociat la institutul de cercetare parizian I.P.R.A.U.S, departament al C.N.R.S, între anii 1999–2003. Este în prezent şef de lucrări la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi director de proiect la Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting al Universităţii.

 Activează în domeniul proiectării de arhitectură în Franţa şi în România, participând la concursuri internaţionale: Mediateca din Levallois, Franţa, colaborator al Archi-tecture, Paris, premiul I, în curs de construire; Concurs pentru extinderea Palatului Victoria, în asociere cu arhitect principal Archi-tecture, Paris, proiect finalist, 2007; Concurs pentru Liceul Francez la Bucureşti, în asociere cu arhitect principal Archi-tecture, Paris, proiect finalist, 2005. Proiecte publicate în: Igloo, Arhitext, 50 de birouri de arhitectură din Romania.

Principalele publicaţii: „Bucarest, «le Petit Paris». Un siècle de voirie, réseaux, hydraulique. 1831-1939“, în Edifice & Artifice. Histoires constructives, Paris, Picard, 2010; „Amploarea dezvoltării urbane bucureştene înainte de cel de-al Doilea Război Mondial“, în Arhitext, Bucureşti, nr. 10/2009; „Procedurile urbane de secol XIX, la Bucureşti“, în Arhitext, Bucureşti, nr. 11/2009; «Bucarest – „le Petit Paris“, entre mythe et réalité», în Influenţe franceze în arhitectura şi arta din România secolelor XIX şi XX / Influences françaises dans l’architecture et l’art de la Roumanie des XIXe et XXe siècles, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2006; „Bucureştiul, regele şi Europa“, în Carol I, amintirea unei mari domnii, Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din Bucureşti, 2006; „Manifest pentru Bucureşti“, în revista Igloo, Bucureşti, nr. 54, iunie 2006; Bucarest et l’influence française. Entre modèle et paradigme urbain. 1831-1921, Paris, Éditions L’Harmattan, 2005; «Bucarest, le „petit Paris des Balkans“. L’architecte roumain Duiliu Marcu, diplômé de l’École des Beaux-Arts de Paris», în Livraisons de l’histoire de l’architecture, Paris, nr. 8, 2004.