Figură de prim ordin a logicii şi filozofiei secolului XX, lordul Bertrand Russell (1872–1970) a fost totodată un autor prolific şi în probleme de interes pentru publicul larg: religia, organizarea socială, relaţiile internaţionale, războiul şi pacea, educaţia, etica, influenţa ştiinţei asupra vieţii sociale etc. În toate aceste chestiuni a exprimat o gândire originală şi viguroasă, adesea în răspăr cu mentalităţile dominante şi stârnind nu o dată nemulţumiri şi reacţii adverse din partea autorităţilor. Izbucnirea Primului Război Mondial ia dat ocazia săşi manifeste antimilitarismul şi pacifismul; drept consecinţă, şia pierdut în 1916 postul de la Cambridge şi a fost condamnat în 1918 la şase luni de închisoare. Democrat, individualist şi liberal, Russell a împărtăşit vederile socialiştilor englezi, dar a criticat bolşevismul după o călătorie în Rusia, întreprinsă în 1920. Până la sfârşitul vieţii na încetat să fie un adversar al oricărei forme de dictatură şi un luptător pentru cauza păcii, opunânduse utilizării militare a energiei nucleare sau denunţând pericolele naţionalismului. În 1950 ia fost decernat Premiul Nobel pentru literatură, „drept recunoaştere a activităţii sale scriitoriceşti variate şi de mare importanţă, prin care apără idealurile umaniste şi libertatea de gândire.“
Autori \
Bertrand Russell
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)33 leiÎn stoc
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)27,5 leiÎn stoc
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)33 leiÎn stoc
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)30 leiÎn stoc