Deși a fost în general bine primit imediat după apariție de critica de întâmpinare în exercițiu (au scris favorabil Perpessicius, N. Davidescu, M. Râlea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o narațiune de performanță, la nivelul capodoperelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) și Pădurea spânzuraților (1922).
Criticii (în mod special Pompiliu Constantinescu) i-au reproșat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzațională, fie artificiozitatea conflictului melodramatic. Autorul însuși a mărturisit în jurnal ușurința cu care a scris micul roman într-o perioadă de tatonare și mobilizare a eforturilor de construcție pentru Răscoala. Transcrierea finală a romanului, în august 1927, a avut totuși dificultățile ei, datorită îndoielilor autorului, suspiciunii că narațiunea suferă de artificialitate: Parcă e ceva livresc în viața pe care o trăiesc figurile - notează scriitorul în jurnal la data de 8 august 1927.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota