„La capătul lecturii, să recapitulăm motivele și elementele recurente în cele șase nuvele. Se reține, înainte de orice, aura de mister, atmosfera plină de suspans care caracterizează toate evenimentele, sentimentele și emoțiile personajelor, ce par să se afle mereu în așteptarea a ceva aflat dincolo de ele, ceva ce poate să se întâmple sau poate să nu se întâmple și care, în orice caz, le va proiecta într-un alt plan ontologic.
Această atitudine are, în mod firesc, implicații în ceea ce privește viziunea asupra timpului conceput, augustinian, ca un fel de distentio animi, adică o extensie a sufletului. [...] Acest joc cu timpul îmbracă, practic, forma unei anamneze care, în filosofia platoniciană se știe că reprezenta calea prin care sufletul căpăta acces la sfera ideilor, așadar calea cunoașterii prin excelență. [...]
În aceste pagini de proză fantastică, de imaginație, Eliade dă o formă memorabilă axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform căreia orice hierofanie are drept consecință revelarea sacrului ascuns în profan. Grație amprentei inconfundabile a stilului său, în aceste nuvele el reușește să neutralizeze frontiera dintre real și fantastic, până într-acolo încât să le transforme în categorii indistincte și interșanjabile.
Acest miracol se înfăptuiește prin mijlocirea simbolului, mediator între sacru (domeniu al ininteligibilului și al arhetipalului) și experiența umană (limitată la sfera perceptibilului și empiricului).”
Giovanni Casadio
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota