Noua ficțiune a lui Alessandro Baricco impresionează, dincolo de virtuozitatea stilistică, prin umanitatea personajelor, prin poezia luminoasă a descrierilor și prin poveștile vieților unor cupluri întâmplătoare, care se condensează în trei secvențe, la ora când ziua se îngână cu noaptea.
În toiul nopții, o femeie în rochie de seară se adăpostește în camera de hotel a unui om de afaceri cu care poartă o lungă discuție, minată de o tensiune surdă, până în ceasurile dinaintea răsăritului. O fată se întinde la vorbă întreaga noapte cu recepționerul hotelului, căutând pretexte ca să nu urce în camera unde o așteaptă tânărul violent care se arată a-i fi iubit. Un băiețel scăpat din flăcările ce i-au mistuit casa și familia e răpit din camera de hotel de polițista pusă să-l vegheze. Și, ca într-o piesă muzicală, în lumina palidă a dimineții, când pe lume pare să nu se întâmple nimic, situațiile stranii în care plutesc cele trei cupluri își găsesc o neașteptată rezolvare.
Pesemne că Alessandro Baricco a hotărât în final să-i acorde această „altă viață” lui Jasper Gwyn, eroul romanului său omonim, dispărut fără urmă. Fiindcă eroul celor trei povestiri din volumul De trei ori în zori pare să fie chiar holul unui hotel, în care șapte personaje – trei cupluri și recepționerul hotelului – au parte de întâmplări stranii, total independente și totuși în chip straniu legate. Dacă adăugăm că despre volumul în cauză se vorbește încă în ultimele pagini ale romanului Mr Gwyn, tradus în 2014 în colecția de față, iar „adevăratul” său autor este deconspirat acolo drept un enigmatic scriitor anglo-indian, mort între timp, întregul caz se învăluie într-un mister hotărât de instanța în puterea căreia se află totul. Un mister pe care cititorul este invitat să-l dezlege.
Sorin Băiaș
,,Am avut tot timpul un sentiment de alergie față de hoteluri și mai ales față de camerele de hotel. Natura lor impersonală, tablouri urcate pe pereți cine-știe-când și de ce de vreun designer de interi......“
citește mai mult
Romeo Aurelian Ilie
,,Această carte s-a născut dintr-o scânteie pe care autorul a aruncat-o, întâmplător sau nu, într-un alt roman de-al său Mr. Gwyn, unde personajul principal mărturisește că într-o viață anterioară i-ar......“
citește mai mult
Vlad Zver
,,Trei poveşti, în trei timpi şi trei mişcări, în trei timpuri nelocalizabile şi necronologizabile cu trei personaje surprinse în trei momente, dar parcă nu toate de fiecare dată în locul potrivit, o cu......“
citește mai mult„Cezuri, frânturi, spații albe, omisiuni alcătuiesc țesutul fragil și aspru al acestui triptic exiguu care transformă fiecare detaliu într-o învăluitoare discontinuitate, într-o conexiune accidentată de perplexități sonore și de rostiri atenuate. O țesătură stilistică compozită, împestrițată și irizată de consonanțe, aflată în deplin acord cu scriitura aeriană și muzicală a autorului.”
Unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți autori italieni contemporani, Alessandro Baricco s-a născut în 1958 la Torino. Şi-a luat licenţa în filozofie cu Gianni Vattimo şi a studiat pianul la conservator.
A publicat cronici muzicale şi două eseuri despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Sul teatro musicale di Rossini (1988) şi L'anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (1992).
A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiţi şi iubiţi scriitori din Italia, recompensat cu premiile Selezione Campiello, Viareggio şi Palazzo del Bosco. Au urmat Oceano mare (1993), Seta (1996), ecranizat în 2007 de François Girard, cu Keira Knightley şi Michael Pitt în rolurile principale, City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014) şi Tre volte all'alba (2103). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) şi Barbarii. Eseu despre mutaţii (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009).
De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer şi Moby Dick al lui Herman Melville.
A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002, Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului de pe ocean, şi Davila Roa (1996).
În 1993 a iniţiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal”, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei şi publicul larg.
După experienţa din radio şi televiziune, a înfiinţat la Torino o şcoală dedicată tehnicilor narative, purtând numele „Pickwick”, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota