Trei poveşti, în trei timpi şi trei mişcări, în trei timpuri nelocalizabile şi necronologizabile cu trei personaje surprinse în trei momente, dar parcă nu toate de fiecare dată în locul potrivit, o curioasă goană spatio-temporală, o joacă ciudată, corectă şi totuşi aberantă cu veşnicele categorii ale sensibilităţii, un fel de a arăta, dacă mai era nevoie, că spaţiul şi timpul nu sunt în afara noastră, ba, mai rău, că unii dintre noi le pot lua şi le pot modela ca pe nişte banale bucăţi de plastilină. De trei ori în zori e o carte scrisă în colaborare cu fraţii Coen, cu Frances McDormand în rolul principal, demenţială ca de obicei alături de Michael Caine şi Barry Foster. Cred că cea mai grozavă imagine cinematografică pe care mi-am putut face-o vreodată despre vreo carte. Ireală, evindent, dar placută şi, zic eu, corectă.